Cincy, dragostea mea Part II – The Perfect Storm

Cincy, dragostea mea – Part II – The Perfect Storm

Duminica dupa amiaza, dupa ce Andrei si-a terminat o rotatie, ne-am luat ramas bun de la el. El urma sa stea la un prieten de-al lui, partenerul lui de dublu la unele turnee din Midwest. Urma sa ma intorc joi seara, si sa vedem impreuna sferturile de finala, programate prntru vineri.  Pentru prima data Andrei raminea fara mine sau mama lui si recunosc ca in masina, la intoarcere, amindoi (eu si cu Dana, sotia mea) am avut un sentiment straniu, ceva lipsea, si nici nu simteam nevoia sa vorbim. Tot drumul m-am gindit ce voi face daca Andrei va fi acceptat la academia lui Evert – discutia asta nici nu avusesem curajul s-o port cu Dana inca… Spre norocul (!?) meu, luni am fost informat ca da, academia il vrea pe Andrei, insa conditiile nu erau cele cerute de mine. Concret, ei sustin ca nu pot sponsoriza integral un sportiv, insa imi pot oferi o reducere de pret semnificativa (25%). Principial mi s-a parut incorect, le cerusem sponsorizare totala, si le explicasem de ce, asa ca le-am refuzat politicos propunerea. Asadar m-am simtit usurat, inca cel putin un an il voi tine linga mine, si voi incerca sa-i gasesc cele mai bune conditii pentru a progresa. Insa mie mi-a placut adaptabilitatea sa la Cincy, a indragit repede acea munca solicitanta, si-a facut datoria exemplar. Andrei a fost rapid acceptat sa fie copil de mingi pina in saisprezecimi, asta e o performanta in sine, pentru un copil care participa pentru prima data la un asemenea eveniment. Pina joi seara, Andrei fusese copil de mingi, la fileu, la o multime de meciuri de dublu ca si la urmatoarele meciuri de simplu de pe tabloul principal, dupa cum si le-a notat singur:

• Granollers – Rosol
• Pospisil – Simon
• Errani – Hercog
• Kvitova – Erakovic
• Kerber – Na Li

Cel mai deosebit meci, de care Andrei mi-a povestit pe indelete, a fost meciul dintre Wawrinka si Robredo, un meci extrem de echilibrat si spectaculos. Cred ca acest meci intre doi maestri ai reverului cu o mina a avut un impact deosebit asupra lui Andrei, a fost un privilegiu sa fie acolo. Mi-a relatat, ca niciodata, desfasurarea unor puncte incit aproape ca am simtit ca as fi asistat si eu la meci. Mi-a spus, de asemenea, ca cel mai mult l-a marcat cind Wawrinka i-a spus unui copil de mingi: Don’t focus on the ball, focus on ME…’.

Programul lui Andrei a fost extrem de intens, in special marti si miercuri, cind a lucrat mai bine de 12 ore. Insa i-a placut si a cerut sa fie repartizat la cit mai multe meciuri. Bineinteles, in vreme ce toti copiii mai mici stiau ca nu vor ajunge pe Central Court, aveau toti sperante (desarte, bineinteles) sa ajunga sa fie copii de mingi macar la un meci de pe Grand Stand. Eu am fost foarte deschis si recunoscator organizatorilor pentru sansa oferita lui Andrei, pentru aceasta extraordinara, unica experienta traita. Insa am fost dezamagit observind cum ‘copiii’ cei mai mari, elevi de liceu sau chiar studenti la facultate erau selectionati pentru Central Court si Grand Stand. De fapt zarurile fusesera aruncate din prima zi, fiindca echipele repartizate pentru cele doua terenuri erau facute si nu aveau sa fie rotite, ati putut observa aceiasi copii la meciurile televizate. Chiar si atunci eram multumit, era normal ca cei cu vechi stagii sa fie preferati. Insa era clar ca nu era o competitie intre copii pentru a accede la un teren ‘superior’, ca sa zic asa. Dezamagirea cea mai mare am trait-o la meciul dintre Nadal si Federer. Nici nu remarcasem, Andrei insa m-a intrebat daca il recunosc pe ‘copilul’ de mingi care statea in fatza lui Federer. Am zis ca nu, de unde sa-l stiu? Si Andrei imi spune ca el este profesorul lui, acela care le-a aratat toate detaliile legate de aceasta activitate, la selectia din urma cu doua luni.  Priviti cu atentie, da, el e! Asadar nu mai aveam copii de mingi ci….’oameni’ de mingi, adulti in toata firea, domnul…copil de mingi avea de fapt 27 de ani, e drept ca arata acolo ca un elev de liceu, eventual…

Si atunci nu pot sa nu ma intreb care e rostul de a promova aceasta nobila activitate, de voluntariat, de a fi copil de mingi? Ce ar trebui sa faca un copil care viseaza sa ajunga ca Nadal sau Federer? Ce i-ar putea garanta ca visul sau de a-si servi vreodata idolul pe teren sa se intimple? Va spun eu, nimic, absolut nimic, jocurile sunt facute cu singe rece, fara nici un fel de altruism. Personal eu nici nu as accepta ca un copil de mingi sa aiba mai mult de 16 ani, fiindca aici nu e vorba de competenta ci de aspiratii, daca era vorba de competenta orice adult mai atletic ar fi facut fata cu succes, de asemenea, si foarte probabil ar fi facut-o chiar mai eficient.

Bineinteles, judecata asta nu ia cu nimic din memorabilia experienta traita de Andrei la Cincy.

Marti seara, m-am uitat la meciul lui Federer cu Kohlschreiber. Si mi-am dat seama ca, spre deosebire de ceilalti ani, ocupat fiind, nici macar nu m-am uitat pe draw. Stiam ca in sferturi ajung jucatorii cei mai buni deci nu mai conta cine ar fi acolo. Uitindu-me pe tablou, am avut o revelatie. Oare e posibil? Nadal si cu Federer erau pe aceeasi parte de tablou. Si m-am intrebat – oare e posibil ca Federer sa reziste pina in sferturi? Am inceput dintr-o data sa ma uit si mai intens la meci, sa-i analizez traiectoria in meci. Pai Federer avea un bye si pina la sferturi mai sunt doar doua meciuri. Federer juca, neasteptat (?!) de bine cu germanul, cistigase confortabil primul set si acum juca tiebreak-ul. Wow, cum am putut sa dorm pina acum? Imediat am intrat pe Ticketmaster si mi-am selectat meciurile de la saisprezecimi. Pretul? Nu-l mai retin, nu mai conta. In clipa in care Kohlschreiber lovea ultima minge a meciului in fileu, de fapt in clipa in care Federer i-a plasat acel inside-out, am facut clic si am cumparat biletele. Decizia s-a dovedit a fi foarte inspirata, fiindca urma sa am privilegiul sa vad 3 meciuri de 3 seturi (era sa spun de 3 stele…): Del Potro – Lopez, Haas – Federer si Nadal – Dimitrov. Insa pina la ele mai sunt multe de spus.

Cind am ajuns Joi dimineata la Cincy primul pe care l-am observant a fost Djokovic. Nu atit el, fiindca el fusese observat de atitia ani, cit ce se intimpla in jurul lui. O intreaga echipa de maseuri, fitness coaches si hitting partners era acolo sa-l servesca pe numarul unu mondial.

Am observat insa ca Djokovic nu se mai antreneaza cu hitting-partner-ul sau, l-a invitat pe Fognini la una din sesiuni. Imediat mi-am dat seama de ce Fognini nu va fi niciodata numarul unu mondial, este vorba de superficialitate, e inadmisibil sa dai in fileu atit de mult ca Fognini, si discutam aici doar de antrenament. Djokovic a fost o masina de tenis la antrenament, si cine crede ca Djokovic e cu zimbetul pe buze acolo se inseala, omul e 100% implicat in fiecare lovitura.

Fiindca deja era ora 11 a.m. m-am indreptat catre meciurile din saisprezecimi. De o calitate inalta mi s-a parut chiar primul, intre Del Potro si Feliciano Lopez. Lopez are un rever mult subestimat. Am remarcat in mod deosebit jocul de tatonare al amindurora la inceputul primului set. Viteza de joc era scazuta insa se lucra serios la control, fie la topspin dar mai ales la mingile taiate. Meciul a crescut in intensitate, a fost foarte echilibrat si pina la urma Del Potro s-a impus in 3 seturi. De cind Andrei joaca competitiv si si-a format un anumit sablon, anume de a cistiga fara problem pe serviciul adversarului si de a pierde…tot fara probleme pe serviciul sau, ma uit mult mai atent sa inteleg cum de reusesc profesionistii sa-ti conserve serviciul. Bineinteles, nu e vorba despre duble greseli , ci de usurinta cu care juniorii pot returna ‘bine’, in absenta unui serviciu puternic, primit de la adversar. In special la Nadal se vede asta foarte bine, el nu vrea deloc sa fie subtil, el va tinti majoritatea servicilor impare can-opener, larg spre reverul adversarului, bazindu-se pe spinul sau fenomenal. La acest nivel, la profesionistii de top adica, toti isi valorifica eficient serviciul, fie prin forta (Isner), fie prin plasament (Djokovic, Murray, Federer), fie prin…killer spin (Nadal). Ma uitam cu cita usurinta isi cistiga serviciul la 15-30, un punct cheie. E putin mai multa grija, concentrarea e sporita, si sunt intotdeauna in finalizarea punctului cit mai rapid, cautind mingea scurta. Mai jos sunt doua poze frumoase din acel meci:

Dupa acel meci am avut parte de o intilnire speciala: Federer – Haas. Deja norii pe cer se adunasera si incepusem sa am emotii, eram la doar doua meciuri departare de Perfect Storm, adica MECIUL dintre Federer si Nadal, ceva ce uitasem ca ar fi posibil sa mi se intimple, pina in urma cu doua zile.

Meciul cu Haas a fost foarte ciudat. Desi stilul lui Haas i se potriveste manusa, Federer a inceput meciul comitind o gramada de greseli neprovocate. Pe linga de acum celebrele sale rame, Roger ne-a ‘delectat’ si cu o noua specialitate, scapind racheta din mina, nu o data, ci de doua ori. Ceva l-a deranjat, si in mai putin de o ora scorul arata un incredibil 1-6; 2-4; Din acel moment lucrurile s-au schimbat radical. Federer a inceput sa controleze jocul, gresind din ce in ce mai putin. Cum nimic nu se pierde, totul se conserva, J Haas a ‘preluat’ stafeta, gresind neprovocat si donind o gramada de puncte (amicu)lui Federer. Odata Federer increzator si cuplat la meci, meciul nu a avut decit un sens. La sfirsit toata lumea era fericita, Federer ca mergea mai departe, Haas ca ajunsese pina acolo, iar eu ca eram la doar un singur meci de…MECI.

Dupa meci am fost la interviul televizat (mi-a placut raspunsul lui Federer politically correct la intrebarea cu schimbarea rachetei, personal cred ca asta a fost o chestiune legata mai mult de marketing decit de strategie). Absolut neasteptat am reusit sa primesc acest autograf de la Roger, pe care il consider cel mai valoros din colectie, avind in vedere continutul pozei:Dupa interviu am asistat la un antrenament cu o jucatoare pe care o apreciez foarte mult, Simona Halep, fiindca ma recunosc (junior fiind cindva) in determinarea ei. Echipa ei are un membru principal, se numeste…Simona. Mi-a placut enorm fluiditatea antrenamentului ei, antrenorul, Andrei Mlendea, neintervenind, practic, niciodata. Rutina continea toate loviturile de baza, si fiindca sinergia e deosebita, totul se desfasoara cu doar citeva mingi, de fapt nici nu prea zaresti mingile imprastiate pe teren, fiindca sunt fie in joc J fie in buzunarul antrenorului.

La sfirsitul antrenamentului, fiind vorba de febletea mea, in materie de tenis feminin, Zebra a mai adaugat o nestemata la cufarul cu amintiri unice:

Am avut atunci si o discutie cu antrenorul ei, in care i-am spus cite ceva despre Andrei, al meu, dar mai mult am vorbit despre perspectivele Simonei, i-am spus ca eu cred ca Simona poate invinge pe oricine (atunci nu stiam ca va juca cu…Serena).

Deja se facea seara, si seara e Prime Time la Cincy. Ultimul obstacol impotriva meciului mult asteptat era talentatul Dimitrov. Asadar, vorbim despre meciul lui Dimitrov cu Nadal. Nadal a inceput meciul foarte bine si strategia lui a fost simpla, totul cu spin per ever. L-am avut pe Andrei linga mine, si amindoi am urmarit executiile lui Nadal. Fie ca era o serva care il scoatea in décor pe bulgar, fie un topspin ca la tenis de masa executat de Nadal, rezultatul era acelasi, un rever lipsit de forta al lui Dimitrov, si o finalizare usoara a lui Rafa, in cazul in care mingea trimisa de Grigor nu agoniza in fileu. Dupa primul set am observat ca Nadal schiopata, mie mi s-a parut evident. Am atras atentia si altor spectatori din jurul meu, care mi-au confirmat banuiala. Rafa e drept ca nu schiopata in puncte, insa in pauza dintre ele se vedea ca ceva il jeneaza. Dupa asta, in setul doi, am observat ca Nadal nu mai alerga chiar dupa orice minge si apela des la lovituri in pozitie neutra, insa cu spin suplimentar, cum numai el poate incerca asa ceva. Aceasta solutie de avarie l-a tinut in meci, insa Dmitrov a devenit din ce in ce mai agresiv, si nu a mai stat in raliuri decit foarte rar. A cistigat meritat al doilea set cu 7-5. Ce este fascinant la acesti mari campioni esti puterea lor de regrupare, de resetare, setul 3 a fost floare la ureche pentru Nadal, care-l sleise cu necrutatorul sau topspin pe bulgar. Era 4-2 in decisiv, cind am avut o senzatie de incintare greu de descries: MECIUL avea sa se intimple. Dar daca…? Daca ce? Dar daca Nadal este accidentat serios si nu va putea juca in sferturile mult asteptate? Ceva imi spunea ca daca s-ar fi gindit vreodata la aceasta posibilitate ar fi renuntat in timpul meciului cu Dimitrov, nu ar fi acceptat sa lase atita lume dezamagita. Era evident ca sufera. Insa Nadal e…Nadal, a gasit resurse in acel meci, si cumva s-a refacut pentru meciul urmator. Mai jos e un peisaj de vis de la acel meci:

Vis-à-vis, pe Grand Stand, juca Simona cu Sam Stosur. Cu ingeniozitate am reusit sa le vad pe amindoua, fiindca era un punct, pe stadionul central, foarte aproape de locul meu (de unde am facut poza de mai sus) in care se vedeau amindoua terenurile. Meciul Simonei s-a prelungit, fiind simultan cu meciul Serenei, de pe Central Court.

Simona a cistigat in 3 seturi, dupa o lupta acerba. Mi-au placut foarte mult si loviturile lui Stosur, extreme de bine executate. Am selectat citeva puncte in clipul cu istoria de la Cincy (partea a doua). Dupa meci, Simona era fericita, era prima data cind am vazut-o zimbind. E asa de dragalasa fata asta 🙂

N-am reusit sa dorm mult timp in noaptea aceea. Nu-mi venea sa cred cit de aproape puteam ajunge de mult visatul meci Nadal-Federer. Ultima data, dupa care mi-am pierdut orice speranta, a fost in urma cu doi ani, la Miami, insa nu am mai gasit bilete cu o zi inainte. Meciul urma sa fie un fiasco, deci fusesem cumva…razbunat. Insa cel mai aproape fusesem in 2010, cind Nadal, in forma maxima, e drept, revenit dupa o accidentare, avea sa piarda neasteptat de la Baghdatis, in sferturi. Federer defilase, pina acolo, jucind exceptional, si avea sa cistige si finala, magnific, in 3 seturi cu Fish (bineinteles, am fost acolo, mai mult sau mai putin consolati). Bineinteles, pour la bonne bouche…Nadal avea sa cistige US Open, completindu-si, meritat, Marele Slem. Nu mai pun la socoteala medalia de aur de la Olimpiada, care il aseza direct linga zeul Agassi. Revenind la noaptea din 15 August, incercam sa-mi alung gindurile negre despre MECI. Daca este accidentat serios? Dar daca meciul va fi un fiasco, ca ultimele doua dintre ei? Federer demonstrase ca poate iesi din meci in orice moment. Ce meci poate fi acela, intre un Nadal accidentat si un Federer in eclipsa de forma? Anyways, pe la 1 am adormit, si dimineata m-am trezit zimbind. Norii pentru ‘The Perfect Storm’ erau acolo, adica erau 20 de grade, si prognoza meteo era perfecta. In toti cei 6 ani in care am venit la Cincy a fost sufocant de cald, peste 35 de grade. Acum urma sa fie 20 de grade la ora MECIULUI. Wow! Tot ce-am facut a fost sa nu fac vreo prostie sa ma piste vreo ginganie (sunt alergic), sau sa faca Andrei vreo trasnaie. Dar Andrei era cu mine si nu l-am lasat nici o clipa de capul lui, desi imi demonstrase, pina atunci la Cincy, ca poate fi foarte matur. Eu nu prea am incredere decit in Zebra, sorry, doar ea a demonstrat ca le aranjeaza pe toate magistral 🙂

Asadar suntem in dimineata zilei de August 16. Deja nu mai aveam rabdare:

Am fost la meciurile lui Del Potro sau Djokovic, insa nu mai retin prea mult din ele. Mintea mea era in alta parte, cu siguranta. Retin doar ca Tursunov a fost un jucator solid, si ca Djokovic a impins, cu frica, ultima minge, in fileu, meritindu-si soarta.

Pe la vremea prinzului am fost la un nou antrenament de-al Simonei, cautam ceva care sa ma relaxeze. Nadal si cu Federer erau programati sa apara la antrenament la ora 5.

Ia priviti ce prajitura am primit:

Dupa antrenamentul Simonei am stat de vorba mai mult cu antrenorul Simonei. L-am intrebat cit de constanta e Simona in meci, cum incepe meciul, ce-i place mai mult, primul sau al doilea set. El mi-a spus ca la fete lucrurile sunt mai complicate… Mi-a placut cind mi-a spus, ca daca era asa simplu, Simona era deja numarul doi, in lume. Nici nu ma prinsesem de aluzie. Ca eu, cam dezinteresat pina acum de tenisul feminin, l-am intrebat cu cine ar juca daca va cistiga. In mintea mea era clar ca o poate bate pe Serena. E drept ca Serena e…altceva, oricine joaca cu ea pleaca cu sansa a doua, punct. Asadar, el mi-a spus ca nu stie, nu s-a gindit niciodata asa de departe. Mi-a placut tare chestia asta. Oricum, asteptarile sunt din ce in ce mai mari la Simona, insa anul ei fenomenal nu s-a terminat si poate face o figura frumoasa la US Open.

La ora 5 si-a facut aparitia Rafa la antrenament. Corect?

Am asistat la multe antrenamente de-ale lui Nadal, insa pe acesta n-am cum sa-l uit. Era pe terenul #10, un teren in care spectatorii nu pot vedea decit dintr-o parte. Organizatorii au mai venit cu o …inventie. Au acoperit plasa pentru vint de pe gard cu un material complet netransparent, deci practic nu se mai poate urmari nimic prin grad (se vede si in poza de mai sus). Probabil spectatorii s-au dovedit a fi prea …snoopy, ca sa-l parafrazez pe Nastase vis-à-vis de intilnirea cu micul Agassi, pe un teren de tenis, in urma cu mai bine de 35 de ani.

Partenerul de joc a fost amicul sau, Marc Lopez.  Era insa foarte interesant cum Marc nu tinea in joc mai mult de citeva mingi, nu primeste el killer spin la dublu…Dupa care friiele au fost preluate de Francis Roig, antrenorul lui Nadal, in lipsa unchiuluiToni.

Eram extrem de incintat ca Nadal se antrena. Uitasem total de antrenamentul lui Roger, de pe terenul #5, programat la aceeasi ora, n-aveam grija, Federer nu se poate accidenta in meci, daramite la antrenament, unde nu prea transpira. Vis-à-vis de transpiratie, angajamentul lui Nadal era TOTAL. NU AM REUSIT sa focalizez nici o poza in momentul impactului cu mingea, acceleratia era incredibila, bate orice aparat de fotografiat neprofesional  (eu credeam ca al meu e…).  A fost un moment in care Nadal s-a aplecat, sprijinit in rachea, ingindurat. Priviti-l cu atentie, la 40:00 in clip, transpiratia siroia de pe fruntea lui. La Federer nu am vazut asta niciodata…

Ceva insa mi-a atras atentia in mod deosebit. Oricit a incercat Nadal sa loveasca tinta facuta din piramida de 4 mingi, nu a reusit. Pentru mine a fost o surpriza, si imi dau seama ca Andrei al meu e deosebit din acest punct de vedere, el constant atingind tintele, fara sa reduca viteza, sau spinul. Sunt uneori prea dur cu el, cerind perfectiune mult prea des decit ar trebui pentru un copil.

Dupa antrenament am fost din nou norocos si am obtinut ASTA:

…asa ca acum sunt gata pentru… Perfect Storm:

Si iata-ne la MECI. E ora 7 fix, suntem la balcon, exact in spatele lor, privelistea e magnifica. Ii spun lui Andrei ca asta e tot ce pot sa-i ofer. Nu exista in tenis nimic care sa egaleze asa ceva. Mi-a spus ca stie…

Comentatorul il anunta intii pe Roger si apoi pe Rafa. Ce senzatie, sa-I vezi intrind pe teren, in carne si oase. Ce privilegiat m-am simtit si nu stiam cui sa multumesc pentru asa ceva. Acum stiu, Providentei…

Meciul l-ati vazut, nu vreau decit sa subliniez momentele cele mai importante. Spre surpriza tuturor, meciul a fost unul total.

Amindoi au jucat un tenis de inalta calitate, cu foarte putine greseli neprovocate. Asa cum spunea Roger dupa meci, tactica a mers. N-a detaliat, insa a fost clar ce-a jucat: a insistat pe reverul lui Nadal, si, de cite ori s-a ivit ocazia, si-a lansat ACEL inside-out forehand, o lovitura sublima, care ma paraliza de emotie, pentru citeva milisecunde, de fiecare data cind o executa.

De partea cealalta Nadal s-a miscat fenomenal si a aratat din nou ca nu are slabiciuni si ca oricine intra pe teren cu el in 2013 pleaca cu sansa a doua.

Meciul a fost decis in primul ghem al setului decisiv. Pina atunci meciul fusese egal, cu un Federer la pupitru in primul set, si cu Nadal recuperind teren, in stilul characteristic, de luptator, in setul doi. Asadar, in acel ghem Nadal l-a pasat de doua ori cu reverul pe Federer, dupa ce returnase serviciile dificile (ultimul chiar norocos) iar celelalte doua puncte au fost greseli neprovocate, mai mult sau mai putin, una pe forehand si una pe rever. Inca din setul doi se vedea, de acolo de sus, de unde vedeam eu, ca mingile lui Federer sunt mai scurte, mai ‘safe’, un joc pe care Nadal il putea juca toata noaptea. In fata mea era ecranul care indica necrutator viteza serviciilor.  Incetul cu incetul acestea erau de 123 (de la 125) de mile pe ora, si au ajuns la 120, in setul decisiv. In tot timpul acesta Nadal nu depasea 120, insa serviciul lui era inuman, scotindu-l din teren pe Federer din ce in ce mai mult, la serviciile impare. Federer anticipeaza foarte bine jocul si a returnat majoritatea serviciilor de acest gen, insa mult prea multe neutru, taiate. O minge taiata oferita lui Nadal e o invitatie la (killer) spin, ceea ce se intimpla negresit, si astfel, daca nu ma insel, Federer nu a avut nici o minge de break in ultimul set, in ciuda unui joc cit se poate de agresiv.

Meciul a fost cistigat meritat de Rafa, insa meritul este si al lui Roger ca a facut acest meci unul de neuitat. Nu cred sa existe vreo experienta sportiva traita pe viu de care sa-mi amintesc cu mai mare placere vreodata.

 I’ve just been in the middle of the Perfect Storm, and touched its PERFECTION

Iat-o:

https://www.youtube.com/watch?v=PbCyUfBI4IM

Si iata si partea a doua a fantasticei experiente traite de Andrei si de mine la Cincy:

http://www.youtube.com/watch?v=ZcKalsEg2ds&feature=youtu.be

Pentru prietenii Zebrei care mai sunt pe receptie: Over and Out!