Timpul trece repede…când nu te gândești că-l petreci fără cineva drag. N-aș spune ca mi-a fost ușoară așteptarea de-al revedea pe Andrei după aproape trei luni însă convingerea că am făcut ce trebuie mi-a ușurat povara zilelor petrecute fără el. Da, e drept că l-am vazut des pe skype însă timpul de calitate petrecut împreună nu poate fi înlocuit decât prin teleportare…
Iata-ma așadar din nou în Barcelona, în mijlocul unui program extrem de încărcat. Întâlnirea cu Andrei acolo a fost emoționantă, ne-am lipsit unul altuia, și din prima am avut revelația că Andrei nu mai e acel băiețel pe care l-am lăsat acolo în ianuarie. E mai înalt, vocea mai îngroșată și are cumva un alt aer. Vorbește altfel, mai focusat, mai interesat de detalii, îmi pune întrebări din ce în ce mai relevante și imi povestește din ce în ce mai amănunțit anumite întâmplări. Practic, el se maturizează. Bineînteles, el e abia la început de drum, fiindcă tocmai am avut de lămurit anumite ‘întâmplări’ la școală, pe care puteam să jur că le trăisem eu cândva…
În prima zi am avut parte și de prima semi-surpriză. Antrenorul lui era în Argentina, fiindcă eram în preajma sarbătorilor de Paște. Antrenorul secund, un băiat ucrainean, foarte bun ca jucător, e un produs Sanchez Casal, apreciat mult și de Andrei. Prima oră de antrenament m-a pus puțin pe gânduri… Eu știu că acolo se pune accent pe anumite detalii tehnice însă i-am spus lui Andrei că detaliile tehnice de acasă NU se negociază sau uită. Acestea sunt: lovitura în față, fară timp pierdut, toss-ul UNIC la serviciu, și serviciul NEAPĂRAT de jos În sus, nu mă interesează nici măcar părerea lui Federer aici (ca oricum nu l-aș crede dacă mi-ar spune altceva…ca eu am avut ochi pentru EL acuși se fac zeci de ani!). M-ați întreba dacă am văzut aceste detalii. Răspunsul e că da, le-am văzut însă inacceptabil de inconsistent, aproape opțional, era clar o atmosferă de vacanță acolo… Eu știu că acolo antrenorii, spre deosebire de mine, nu se uită de exemplu unde cade mingea, și înțeleg importanța asigurării loviturii în echilibru perfect, și pentru tehnica asta le sunt recunoscător, Andrei este, si veți vedea în clip, un jucător clar evoluat la acest capitol. Însă eu ȘTIU că el are capacitatea de a fi si precis, si dacă puteam fi indulgenți în Ianuarie, acum nu, nu mai putem fi, 3 luni sunt totuși 3 luni. Nu voi da nume, însă am văzut copii acolo care pur și simplu au pierdut timpul la academie, vreme de doi sau trei ani, și iată, sunt ajunsi la un nivel necompetitiv pentru înalta performanță, fie ea la minim și doar college în Statele Unite. Nu știu și sincer nu mă interesează nivelul, obiectivele altora, ci doar lucrul bine făcut în avantajul lui Andrei. Imediat după prima oră am avut o discuție cu Andrei, i-am relatat obiecțiile avute și după sesiunea de fitness a jucat altceva. Ma rog, eu, perfecționist fiind, m-am așteptat la…peRFecțiune. N-am văzut-o, și stiu că drill-urile alea sunt dificile, însă au fost executate de sute de ori lunile acestea. Însa în ele se poate analiza extrem de precis UNDE este Andrei acum și unde poate fi proiecția pentru viitorul cel puțin apropiat. Concret, mi-a placut reziliența sa în driluri, naturalețea, abilitatea sa de se ajusta, autocorecta în timp real, și finaliza secvența, dificilă, extrem de fluid. Mi-a placut mult să-i văd footwork-ul DEOSEBIT, natural, aplicat acelor obositoare rutine, aproape fară de sfârșit, în ‘V‘ și ‘X‘, cum nu am putea vedea aproape nicăieri acasă, în State și în multe alte părți. Și mi-a plăcut, desigur, eleganța acelui rever și faptul că tranziția la gripul Eastern s-a făcut lin… Înteleg că singur vrea gripul lui Federer și la forehand, asta e provocare serioasă, pentru zgura spaniolă…
Frumoasă introducere la articol, nu? Fiindcă acum vom trece la ESENȚA problemei, SINGURA chestie care nu mi-a plăcut și am fost neplăcut surprins să constat că lucrurile NU se mișcă în direcția CORECTĂ fără intervenția mea.
Deși avea ocazia să-mi arate tot ce a învățat în acele trei luni, Andrei s-a lasat din nou pradă emoțiilor, și mi-a demonstrat că maturitatea aia despre care vorbeam este un proces îndelungat și cu siguranță pe terenul de joc încă suntem în faza incipientă. Andrei este, ca și mine, un perfecționist, și mi-aduc aminte clar că eram extrem de emotiv la vârsta lui. Și la fel, în circumstanțe diferite, emoțiile îmî erau prieten, mă ajutau să mă concentrez incredibil la examene, până la epuizare și neamintindu-mi nimic din ce se petrecea în jurul meu. Problema era că Andrei arată pe teren grăbit, nu există un calm necesar executării loviturilor confortabil, nu există rutina prospului, a ritualului întoarcerii la el, până la abuz nadalian, ca să zic așa. La primele puncte jucate împotriva unuia din colegii lui, Andrei a spus pas, s-a enervat instantaneu, fară un silver bullet evident, și a fost nevoit să părăseasca terenul, spre stupoarea antrenorilor și dezamagirea mea, desigur. Întrebarea este: a câta oara se întâmplă asta, fiindcă rapoartele (din surse secrete) spun că în ultimele două săptămâni scene similare s-au mai întâmplat din ce în ce mai des… NU rețin să-mi fi trimis cineva vreo notificare, ca și cum această situație nici nu ar exista!
A doua zi am avut o discuție extraordinară în superbul birou al lui Sergio Casal, în prezența antrenorului principal de la academie, domnul Angel Jimenez, fost jucător ATP și care le-a antrenat pe Sabatini, Sanchez-Vicario, Kusznetsova și Hantuchova. Pentru a înțelege situația, trebuie să povestesc pe scurt o istorioară aproape șablon. În urmă cu o lună, poate mai bine, Andrei a fost la un turneu, acolo, la academie. Copii veniți de la alte academii, deci nivel ridicat. Aceste turnee sunt extrem de dese, neașteptat de dese, aproape o dată la două săptămâni, ceea ce mi se pare mult, în special că ele se desfășoară în timpul programului școlar, nu în week-enduri. Istoria e că Andrei pierduse primul set. Moment în care au apărut acolo domnul Casal precum și mulți dintre colegi (și da, colege, e important…) care l-au susținut frenetic. În discuția cu domnul Casal i-am adus aminte despre acel meci. Sergio îmi spunea că era șocat de ce juca Andrei, care ajunsese la 2-5! Și îmi spune (Sergio), că atunci când vorbea cu Andrei, ca o revelație: ‘It’s you!’ Așadar era clar, Andrei se bătea singur, el dorea (ce surpriză, nu pe mine, desigur) să-și bată adversarul, uzat pe zgurele spaniole, exclusiv cu lovituri câștigătoare, într-un first strike tennis fără suport fiziologic în primul rând! Atunci, Sergio l-a liniștit, și i-a dat indicațiile necesare, adică să pună mingea în teren, sa reduca riscul, ca adversarul in niciun caz nu e mai bun ca el, si sa-si dea, astfel, o sansa! Andrei imi spunea dupa acel meci, citez: ‘Casal e ca tine, isi arata pasiunea, dezamagirea, si ma încurca uneori asta‘. ‘Pai ne bagi în mormint pe amindoi, Andrei!‘ Sincer, daca e vreun avantaj de a-l nu fi avut pe Andrei acasa a fost ca mi s-a luat calvarul de a asista la meciurile lui in turnee. Revin acum. Casal ii spune sa puna spin în minge, sa nu arate emotie adversarului. Si, sprijinit si de colegii sai Andrei revine incetul cu incetul la 5-5. De acolo, plin de incredere isi reia stilul agresiv, pulverizindu-si adversarul si repetind povestea si in meciul urmator. Excelent, ati spune. Da, numai ca din pacate domnul Casal nu este antrenorul lui personal si la urmatoarele turnee NIMENI nu a fost cu el. La acele turnee Andrei a facut figuratie, in stiul bine cunoscut, jucind serios citeva ghemuri dupa care, enervat de ceva anume, sa impacheteze si sa termine meciul in sub jumatate de ora. Inadmisibil, in special fiindca el a refuzat provocarea cu capii de serie unu sau doi, pentru care, daca vrei tenis, trebuia sa mori cu ei de git… Nu a fost cazul. La aceasta tensiune sporita zi de zi, s-au adaugat si nesimtirile colegilor, de inteles la virsta aceea, inerent competitiva, care i-au descoperit punctele slabe. Eu recunosc ca l-am trimis acolo si sa iasa din feeria asta ultra-civilizata din America si sa invete si ce inseamna copii invidiosi, rautaciosi, etc. Ma bucur ca aceasta expunere nu l-a schimbat, el a ramas acelasi copil bun, modest, linistit si extrem de prietenos. Si ma bucur ca toti copiii acolo se stimuleaza in rezovarea problemelor spunindu-si reciproc ‘Deal with it!’ Tot ce am putut sa-i spun e ca el trebuie sa se concentreze pe lucrurile cu adevarat importante de acolo, si anume pregatirea de zi cu zi. Din punctul meu de vedere el e mai talentat decit ORICARE altul am vazut eu acolo. Însa acum nu se trage linie, deci nu conteaza care e mai bun, care cistiga acum, sau care stie sa PROFITE de altul. Se poate tenis si onest, fara smecherii, alea de le stim cu totii, invatate reflex in comunism… Ceea ce le-au scapat celor de la Casal este ca fiecare copil e diferit si pentru fiecare copil este necesar un PLAN. Pur si simplu nu merge one size fits all! I-am întrebat pe cei doi mari antrenori CUM erau Murray, Nadal si Dimitrov atunci cind au fost acolo. Mi-au spus: Nadal, la 14 ani, la un turneu acolo, era neschimbat. Aceasi determinare diabolica, credinta in sine nezdruncinata, care l-a separat de restul jucatorilor in ATP. Despre Murray chiar nu mai retin ce mi-au spus (sorry, am memorie selectiva, cind e vorba de tenish...) Insa despre Dimitrov, la 16 ani (asta e dureros de-acum) mi-au spus ca il aduceau cu arcanul pe teren dupa ce se supara ca un copil! Deci Doctorul mai are de tras! Domnul Jimenez m-a linistit, mi-a spus ca fazele astea sunt normale în dezvoltare, si ca mai toti copiii trec prin asa ceva. Si ca mult mai important, aici da, sunt absolut incintat, recunosc, mi-a spus ca Andrei a raspuns extraordinar de bine la sesiunile de antrenament draconic facute cu el. Si DA, il vede pe Andrei un jucator de viitor, fiindca are tot ce-i trebuie pentru inalta performanta. Domnul Jimenez e un tip extrem de calculat, care nu se joaca cu cuvintele si nu vinde sperante desarte, e un om de la care ai ce invata doar fiindu-i in preajma! Da! Asa il stiu si eu pe Andrei, da-i ocazia sa munceasca din greu, RASPLATESTE-L cu atentie, si al tau e! Insa, si pentru asta am fost EXTREM de suparat, Andrei a simtit nevoia, nici n-am stiut, sa vorbeasca acolo cu psihologul sportiv. Iar eu am auzit asta de la ea, psihologul sportiv! Asadar copilul simte o presiune imensa asupra sa, din cauze diverse, man-made, psihologul nu stie nimic, iar eu, ca parinte, aflu after-the-fact! Well, asta e prea mult! Fiindca daca eram acolo, lucrurile nu ar fi degenerat atit. ASTA era singura chestiune ESENTIALA care o doream daca nu rezolvata macar adresata. Atit de ermetic este Andrei acum cu privire la aceasta chestiune incit a refuzat sa joace în Anglia pentru a testa un copil de acolo, la rugamintea amicilor mei pe care i-am vizitat in vacanta. Se întimpla o istorie similara cu cea de la Hilton Head, din 2011, cred, in care planurile mele de a-l trimite in vacanta la o camp intetens de tenis au esuat lamentabil, Andrei pur si simplu refuzind ideea in sine, conflictul intre vacanta si…job.
OK, solutia mea fost simpla. In primul rând am platit sedinte one-on-one cu psihologul, abia astept sa vad rezultatele. Ramin insa cu un gust amar ca le-am atras atentia ca EU trebuie sa fiu informat despre TOT ce se intimpla acolo, si ca daca este nevoie de a suplimenta orice, o facem, banii nu sunt o problema. Eu inteleg ca psihologul nu poate discuta in privat saptaminal cu 150 de copii fiindca nu sunt atitea ore intr-o saptamina insa pe mine NU MA INTERESEAZA ceilalti 149 de copii, imi pare rau, dar asta e adevarul. E inacceptabil sa nu observi ca la turnee in care nu este sustinut el isi face mai mult rau. Dezavuez total ideea impartasita de antrenorul secund ca turneele te intaresc. E o prostie imensa, daca era asa, Andrei era cel mai puternic, jucind pina acum peste 500 de meciuri. Infringerile te intaresc daca in jurul tau sunt numai oameni care te iubesc si-ti doresc binele. Nu e cazul, restul creeaza o presiune NENECESARA dezvoltarii. Apreciez sansa lui Andrei de a fi intr-un grup de jucatori realmente buni, insa din punctul meu de vedere numai unul e de perspectiva, cu sanse de ATP, baiatul din UK, atit. Fiindca ce vede Doctorul nu vede nimenea, sorry. Oricum, majoritatea parintilor care isi trimit odraslele acolo pot ride de finantele mele, asa SF cum par din Romania, ceea ce nu e rau, imi place pozitia asta de underdog intre snobi… In al doilea rind discursul meu este acum extrem de relaxat. Andrei are nevoie multa de mine. Vacanta a fost extraordinara, ne-am relaxat in Anglia, am fost la Stonehenge, Tedbury, si Salisbury, catedrala cu Magna Carta, iar în Barcelona am fost la Fintinile Magice si sus pe Montjuic, Andrei a inceput sa indrageasca acest oras magnific. Iar eu mi-am luat greutatea cea mai mare de pe inima. I-am oferit ocazia sa vada ce inseamna cu adevarat inalta performanta. What it takes to be a tennis player. Si inteleg ca el face eforturi sa-si rezolve problema, insa total insuficient din punctul meu de vedere, si o spun fara sa-l invinovatesc. Andrei, o fire extrem de sociala, are nevoie de un mentor. Dragoste nu poti cumpara, daca va fi sa fie isi gasi Mentorul, asa cum mi l-am gasit eu, in persoana chintesentialului meu profesor de matematica, fara de care nu aveam traiectoria de pina acum.
AMR 10 saptamini. Cei de la academie il vor pe Andrei în continuare acolo, insa ei ar vrea pe oricine nu le face probleme, nu? Iar astea nu sunt decit problemele lui Andrei, pe care ei nu le simt! Andrei, pe de alta parte, nu poate ramine acolo daca cineva nu ii va stirni si alimenta corespunzator pasiunea pentru tenis si ma va convinge pe mine ca in statistica mai si cistigi. Fiindca Doctorul urmeaza o singura porunca: ‘Sa nu fii papagal!’ Sa nu ma intelegeti gresit, lui Andrei ii place tenisul, ii plac antrenorii acolo, ii place chiar si grupul de-acolo, experienta unica in sine, insa din pacate nu ii pot asigura un antrenor personal (nu ca nu as putea ci doar ca sunt chestii mai importante in viata, cum ar fi de exemplu…scoala, the only safe bet), care sa fie cu el zi de zi, si care sa-l calauzeasca cu DRAGOSTE pe acest drum. Asa ca pentru cei de acolo, de la acea frumoasa si deosebita academie le-as spune doar atit: Il vreti pe Andrei, si din inima, DEAL WITH IT, make no mistake, I did my best, now it’s your turn!
