Anatomia unui punct delicat

Aș vrea să ating acum un subiect adesea neglijat: anatomia unui punct. Vorbim de performanțe peste performanțe, de statistici peste statistici, însă la modul general, la nivel macro. Acești mari jucători, și trebuie din păcate să subliniez că afirmația e valabilă doar pentru ATP, sunt acolo, la acel nivel, fiindcă zi de zi, ei pot produce statistică de calitate. Statistica lor este relevantă! Fără a aduce un afront fetelor din WTA, însă acolo statistica este ceva înselător. Nu există niciun pattern, prin care să stabilim care a fost jucatoarea mai bună. Sunt meciuri dominate clar la lovituri castigatoare de către o jucatoare, însă pierdute jenant, datorită unor greseli neprovocate copilarești, căderi emoționale, etc. care scad calitatea tenisului, jucat peste tot după aceleași reguli și mai ales, strategii.

Astăzi vă propun un studiu al unui singur punct jucat în finala de la Indian Wells, între Federer și Djokovic. Precizez că meciul a fost de calitate bună și până la granița celor doua ore Federer a lăsat impresia că ar putea câștiga acel meci. Prezint analiza acestui punct pentru a se vedea posibilitațile (rămase) și limitările lui Federer și în general, ale unui jucător care lovește reverul cu o singură mână – îl vom numi de acum BH1, spre deosebire de reverul cu două mâini, BH2.

In acest punct se poate vedea esența jocului de tenis, aproape mecanizat. Tenisul este un sport greu, fiindcă așa cum știm, este un sah la 100 de mile pe ora. După 15-20 de ani de pregătire asiduă, jucătorii rareori joacă altfel decât din reflex, iar reflexul implică anumite automatisme create la antrenamente, ACELEAȘI la toți jucătorii. Bineînțeles, strategia poate avea nuanțe, însă știința tenisului spune că omul este făcut să nu fie perfect și ca atare, trebuie să-și evalueze opțiunile pe moment, în puncte, și să nu joace la perfecțiune (așa cum cunoaștem noi un client la juniori…).  Să începem așadar, această mică odisee a unui punct și să ne bucurăm de frumusețea intrinsecă a acestui sport.

Recomand imparțirea ecranului în două, de o parte textul, și de alta clipul de pe youtube, pe care îl puteți opri în orice moment pentru a revedea anumite secvențe. Clipul este la viteză normală, după care este reluat la 50% din viteza inițială. Voi face referire la markere doar pe clipul în slow motion.

Ne aflăm în setul doi, la un scor deja critic, Djokovic servește la 4-3, cu un break în față, atenție, este primul punct în ghem.

0:25 Djokovic execută al doilea serviciu, clasic, tăiat, însă destul de central. Federer este poziționat corespunzător, înspre dreapta, deoarece un dreptaci va fi nevoit să aleagă acea direcție, datorită spinului natural înspre acea direcție.

0:28 Federer returnează în cross, corect. Foarte rar jucătorii riscă pe al doilea serviciu, datorită faptului că nu pot ghici parametrii serviciului. Federer s-a trezit cu un as pe serviciul doi, deplasându-se poate prea rapid, deci ghicit cu coada ochiului, spre stânga, și astfel lăsând partea în ‘T’ la un serviciu impar, descoperită. Așadar Federer returnează în cross. De ce în cross? Asta e chestiune de fizică, în cros, direcția de returnare este aceeași, deci precizia este mai mare. Asta este o chestiune esențială în tenis, cine nu stăpânește cross-ul dumnezeiește nu are de ce să se gândească la loviturile delicate, în lung de linie, unde componenta transversală a forței imprimată de minge în cordaj trebuie anihilată fără a reduce din forța longitudinală, perpendiculară pe rachetă. E cam aceeași poveste ca la Fizica din gimnaziu, care explică că lucrul mecanic util e cel dat de forța care învinge forța de rezistență. Și na, că dau din casă, c-așa sunt eu, generos…vara fac (încerc) un exercițiu cu Andrei al meu, în care îi dau mingi în unghi nerealist, tinând cont de geometria terenului, unghiul maxim e de aproximativ 45 de grade ( de exemplu, un forehand în lung de linie), ei bine eu îi ofer, generos…, 60 de grade. Vă spun că nu-i place senzația, și abia îl astept la vară să…shut the fuck up și să execute ce-i spun eu, adică să-l vad matur și să ințeleagă că e spre binele lui. Pe mine nu m-a invațat nimeni trucul asta, dar, cand făceam scrimă, înainte de meciurile cu adversari puternici, ne încălzeam cu o sabie mai grea, de fier, nu de aluminiu, este evident de ce. Revin la analiza punctului. Așadar Federer returnează în cross. O primă greseală a fost că returul a fost de tenishman, mingea cazând în pătratul de serviciu. Returul ușor a fost imediat procesat de sârb care l-a testat cu o minge în lung de linie. Care este scopul unei mingi în lung de linie, acolo? Simplu, adversarul va lovi din deplasare. În tenis, nu s-a inventat jucatorul care să fie imun la greșeli lovind în alergare. Mai devreme sau mai târziu, în puncte, dacă nici un alt factor nu îi va forța greseala, aceasta, lovitura în alergare, o va face, credeți-mă, cu precizie de ceasornic elvețian!

0:32 Federer lovește rever în slice, o lovitură acceptabilă, însă defensivă. Un Djokovic nu lovește un slice decât nevoit. Motivul e simplu. La acel nivel, slice-ul e o lovitură ușor de anihilat, fiindcă direcția de rotație a mingii (forța de rezistență, vă aduceți aminte?…) nu se schimbă. În plus, dacă nu este lovită de sus, extrem de agresiv, ea agonizează la impact, oferind un caleidoscop de opțiuni adversarului.

0:35 Aproape două secunde a luat mingii să fie lovite de Djokovic. Lateral fiind, Djokovic preferă un slice, jos, pentru a avea timp de repoziționare înspre centru. Ei bine, ce poate fi neconfortabil la Federer poate fi și la Djokovic, și iată-l pe Federer intrând în valsul lui de pași adăugați, dându-se în jurul reverului (n-ați uitat, la lovituri tăiate, există timp pentru așa ceva).

0:38 Din dreptul aleii de dublu, Federer iși rotesșe umerii și îl șarjează cu un frumos inside-out. Care este strategia acestei lovituri? Atunci când mingea este dată în acest mod, două lucruri importante se intamplă. Unu, adversarul este nevoit să lovească în mișcare, și pe rever. Doi la mână, terenul lui Federer este gol și un neavizat ar spune dă-i-o acolo! Da, planul e simplu, cunoaștem însă, aceasta este o lovitură extrem de dificilă, deoarece mingea vine cu putere și generează acea forță transversală, ce trebuie mai întâi învinsă și apoi generată cea care să pună mingea în față, în terenul gol.

0:40 Djokovic lovește în lung de linie, însă controlat, și mingea ajunge mai mult înspre centru. Asta a fost, din punctul meu de vedere o eroare tehnică, el nu a vrut să lovească mingea atât de central, tehnica lui e mult peste o asemenea inexactitate. În plus, lovitura lui Federer nu a ieșit prin lateral, ci prin linia de fund, deci lovitura nu fusese letală.

0:43 Federer interceptează mingea, în urcare, pentru a-i lua din timp adversarului, și îl testeaza din nou, jos, abilitate care îi stă la îndemână datorită gripului Eastern, penetrant.

0:44 Ei bine, de aici începe geniul lui Djokovic. Cu o agilitate egalată poate doar de Monfils, el găsește resurse să returneze în cross, în unghi, un rever jos, foarte jos. De remarcat stabilitatea datorită corectei poziționări a piciorului stâng. Datorită faptului că mingea nu a fost înaltă, forța mingii a fost limitată, și a ajuns exact în raza de acțiune a reverului Maestrului.

0:47 Federer execută un rever clasic, în closed stance, cea care asigură pivotare maximă, deci, transferul de greutate maxim înspre față.

0:48 Reverul însă nu vine penetrant, ci exact lângă sârb, care îi răspunde cu aceeași lovitură, în cross, de siguranță. E deja un joc de-a șoarecele și pisica, nimeni nu vrea să riște nesăbuit, mai ales Federer, care trebuie să câștige un break pentru a nu pierde meciul.

0:51 Copy+Paste! Federer lovește exact aceeași lovitură, care ajunge identic, poate puțin mai scurt.

0:54 Djokovic iși hăituiește în continuare prada. Lovește aceeași lovitura, dar, spre deosebire de Roger, aceasta cade lung.

0:56 Federer greșeste, în opinia mea, nefacând pasul în spate, mișcare specifică jucătorilor spanioli, pe care am vazut-o mandatory și la Andrei la Academia lui Casal. Federer trebuie să se deplaseze în spate, în ‘V’ și să lovească un rever cu topspin puternic, piciorul stâng în spate, pentru asigurarea balansului. În loc de asta, a ales un rever taiat, fară nimic în el, de pe linia de fund, oferind timp suficient lui Djokovic pentru a-și cântări opțiunile.

1:00 După mai bine de 2 secunde (atenție, clipul este făcut la jumătate din viteza de joc normală), o eternitate în tenis, mingea anemica dată de Federer îl invită pe Djokovic la atac, care se dă în jurul reverului, și, din dreptul aleii, este rândul lui să execute un clasic inside-out.

1:03 Mingea dată de Djokovic are altă caracteristică. Posesor al gripului semi-western, Djokovic se poate ‘mula’ sub minge, racheta poate infășura mingea, căreia, rotită fiind prelungit de racordajul longitudinal, adică corzile putine, i se imprimă un spin consitent. La impactul cu solul, mingea, cu puțină boltă, sare în sus, ăsta e secretul focului lui Nadal, de altfel. Federer este prins, nu neapărat pe picior greșit, fiindcă timp a fost suficient de repoziționare, ci obosit în punct.

1:02 Tot ce poate executa Maestrul e un pickup, o lovitură de avarie, care pune mingea în teren, însă intr-un singur loc, pe varul de la 11m…

1:05 De acolo, din colțul terenului, Djokovic execută de sus și topspin și side spin, iar mingea pleacă jos și apoi iese pe lateral, la mai bine de un metru, intr-un veritabil inside-out, Federer prinzând doar o ramă, din ghivecele de flori scumpe, de la tribună, adică…

Asta a fost tot. În urmă cu ceva ani, Federer paraliza adversari cu reverul în lung de linie, procedeu care acum nu-i mai este la indemina. Probabil mai reuseste cateva intr-un meci intreg, insa ele nu mai musca flamand liniile. Dureros (pentru mine, ca tata de BH1…) este ca Djokovic nici nu mai simte nevoia sa loveasca aceasta lovitura dificila. Aceasta lovitura ii iesea la perfectie in 2011. Acum insa omul nu mai este curios. A ajuns cel mai fit jucator din tur, si sincer, cred ca simte o placere sadica de a-si sufoca adversarii prin lovituri aparent de rutina. Pe Djokovic nu-l mai poti invinge cu apararea, in curind va veni si randul lui Nadal sa experimenteze asta.  Lui Federer nu i se poate reprosa nimic major, el joaca cit poate el de bine, mult peste ce a jucat oricine altcineva la 34 de ani. Insa limitele incep sa i se vada, in afara de rezistenta fizica. Reverul ii este din ce in ce mai expus, insa sunt si vesti bune. Prea putini jucatori au simtul acela al mingii pe care-l au fie Djokovic, fie Nadal. Insa eu zic ca incetul cu incetul, trebuie sa ne pregatim pentru inevitabil, Federer va incepe sa scada in clasament. Cat nu stim, si nici nu vrem sa stim, eu personal am sa incep sa-i fac statuie, si mi-o pun in spatele casei, and I AM NOT KIDDING!

Acum va las, am plecat sa vad cum mai executa stelarul meu un BH1 DTL, ca timpul se scurge cu precizie de ceasornic elvetian…