In tenis totul e ciclic. Generatii, natiuni, jucatori. Insa necunoscuta e intotdeauna repetabilitatea. Odata cu apusul generatiei de aur americane, tehnic in 2006 prin retragerea lui Agassi, practic in 2003, prin obtinerea ultimului Grand Slam (Agassi la AO, Roddick la USO a fost un accident) am intrat intr-o noua era, in care si tenisul trebuia sa fie altfel. Asa ca tenisul urmatorilor 4 ani a fost jucat peRFect, intr-o dominatie cvasitotala a lui Swiss-Maestro. E greu de crezut ca au trecut 10 de ani de atunci si inca multi ani nu a incetat sa ne incinte.
Mi-l aduc aminte in 2006 la Cincinnati pe Andy Murray, un teenager cu alura de orice numai jucator de tenis nu. Acolo insa l-a avut de infruntat pe un Federer incarcat de glorie, deja posesor a 7 titluri de Grand Slam si invins doar de Nadal in acel an. In ciuda unei cote de 12:1,03, adica nici macar 1,1 sanse nu i s-au acordat, Andy a facut surpriza si l-a invins pe mult mai titratul lui adversar, intrerupindu-i un winning streak de 55 de meciuri pe hard! Nu pot sa uit cit de mult m-a impresionat abilitatea lui de a gasi resurse de a intimpina mingea exact acolo unde impactul era maxim, insa cu efort minim! Inca era un proiect in lucru, serviciul unu ii era inca slab, sub 50% (cu atit mai de evidentiat celelalte lovituri, in special returul), insa mesajul lui a fost clar: ‘I am here for a long run‘. Pina on 2010 Federer nu parea ca ii putea descifra secretul, la un moment dat avind 5-8 in intilnirile directe.
Dominatia celor T3 fiind totala incepind din 2004, Murray a trebuit sa-si astepte rindul. A inceput sa fie din ce in ce mai solid in turnee insa in finale nu reusea sa faca diferenta, in ciuda unei prezente constante in finale inca din 2008. El a spart gheata abia in 2012, atunci cind odata cu titlul olimpic de la Londra a cistigat meritat si US Open. Incetul cu incetul rezultatele lui au fost atit de consistente incit a fost upgradat la T4, probabil cel mai valoros titlu din cariera lui.
Intotdeauna am crezut ca jucatorii de tenis de superclasa sunt cei care cistiga macar doua titluri de GS. Iata-l pe Murray la 3 titluri, 2XSW19+USO, plus DC plus 2XOlympic Champion! Si intr-un laser focus inspre celelalte doua lipsa. Ajuns la maturitate tenisistica iata-l intr-o cursa contra cronometru inspre ceva ce parea recent chair de domeniul stiintifico-fantasticului, World Number 1!
E drept ca Djokovic are tehnic upperhand-ul pentru jucatorul anului, cu cele doua titluri de GS, o performanta din ce in ce mai rara. Sirbul e intr-o perioada agitata, sub o presiune enorma de a bate recordul lui Federer de saptamini #1 lider mondial. Insa anul acesta, indiferent ce se va intimpla in urmatoarea luna, culminind cu Turneul Campionilor. a fost deja Anul Castorului. Si e extrem de fezabil ca Andy sa-i fie cel mai bun prieten al lui Federer, singurul capabil anul viitor de a-l stavili pe Djokovic in incercarea lui titanica de a deveni GOAT. Extrem de reconfortanta e ciclicitatea Terminatorilor, fiecare au preluat sefia in partnership, ca in ciclism, 2004-2007, Federer, 2008 Nadal, 2009 Federer, in ciuda epicului AO, 2010 Nadal all over, 2011 Djokovic all over, 2012 Murray, 2013 din nou si pentru ultima oara Nadal, 2014 regrupare, 2015 Djokovic, 2016 Djokovic + Murray, 2017 ?
Welcome to select club Andy, you totally deserve it! Go for it, the sky is finally the limit!
