Suntem privilegiati sa avem sansa sa-i urmarim in timp real acest grup minuscul de jucatori de superclasa. Dupa fenomenala generatie a lui Sampras (retras cu Slam in 2002) si Agassi (ultim slam in 2003) tranzitia a fost lina. In acei ani, deja exista un jucator extrem de promitator, Roger Federer, care tocmai isi oferise mission statement-ul, la Wimblendon in 2003, cind a cistigat primul sau Slam, dintr-o suita uluitoare dincolo de cea mai nebuna imaginatie chiar si asa, de 17 Grand Slamuri. Dominatia Terminatorului numarul 1, a fost totala pina in 2006, moment in care Generatia de Exceptie i s-a adaugat Terminatorul numarul 2, Rafa Nadal. Invincibil pe zgura, Nadal si-a pus amprenta pregnant inspre desavirsirea acestui joc, si a contribuit la ridicarea valorii adversarilor sai. Firav, un tinar de 20 de ani atunci urma sa-si inceapa ascensiunea inspre topul tenisului profesionist. Cistigator surprinzator la AO in 2008, consacrarea sa s-a lasat asteptata o vreme. Insa au fost atunci si anii de glorie ai lui Rafa, care in 2010 a cistigat nu mai putin de 3 slamuri.
Anul 2011 a fost anul unei dominatii incredibile a lui Novak, care si-a adjudecat si 3 slamuri, toate cu exceptia acestei ultime redute, care este si va fi intotdeauna Roland Garros-ul. Deja ii aveam pe Nadal si pe Federer cu 3 slamuri din cele patru puse in joc. Federer reusise the Career Slam, in 2009, performanta reusita relativ recent doar de marele Agassi. In 2010 l-a urmat si Nadal, la US Open, desavirsindu-si opera de asemenea. Intre timp, grupul de Terminatori, adica cei care luasera in ultimii zece ani atunci aproape toate Slamurile, mai primise inca un membru, in persoana lui Andy Murray. Britanicul, un jucator extrem de tenace, a facut, iata, zece finale de GS, cistigind doua din ele. Din acel an, 2011, Djokovic a inceput sa…nu mai cada, si sa fie un candidat constant la cistigarea slamurilor. Chiar si pina la sfirsitul lui 2011, sirbul era la o distanta colosala de ceilalti grei, Federer cistigind 16 iar el avind doar 4, iar Nadal, 9. In ultimii ani, intrebarea esentiala in lumea tenisului era daca Novak va reusi vreodata performanta de a cistiga toate cele 4 slamuri. Valoarea era acolo, maturitatea de asemenea, dorinta arzatoare si adversitatea din tribune datorita personalitatii sale intrigante pe alocuri nu parea sa-l deranjeze.
2014 parea anul de gratie pentru Djokovic, el jucind din nou magistral. In acel an, jocul pe zgura lui Nadal era questionable, dupa infringeri neasteptate la Ferrer si Amalgro. In ciuda titlului de la Madrid, am fost acolo si cu mina pe inima pot spune ca Nadal NU era in plenitudinea fortelor, era parca cu o milisecunda mai lent decit trebuia. Si iata, a venit episodul Roma din acel an, in care increzatorul Nole l-a executat in finala mental pe principalul sau adversar la gloria de la Roland Garros, obtinind o victorie de moral pretioasa in asteptarea deznodamintului de la Paris. Ei s-au intilnit desigur in finala si nimeni nu-i dadea prea multe sanse lui Nadal, avind in vedere jocul sau aproximativ din acel an pe suprafata sa preferata. Si totul incepuse perfect, sirbul adjudecindu-si usor primul set. Insa astrele nu i-a suris in acea zi, el pur simplu blocindu-se si oferindu-i pe tava titlul, facind performanta spaniolului si mai remarcabila, el ajungind la 9 titluri pe acea suprafata, record absolut fabulos!
2015 nu i-a fost mai bun cu el de asemenea. In ciuda unei dominatii cvasi-totale, sirbul a fost pur si simplu distrus in finala de la Paris de un jucator, Wawrinka, in zi de gratie. L-am vazut la sfirsitul meciului multumit, stiind ca nu se putea face prea mult in acea zi.
Insa in acest sport, campionilor le este scris destinul. Ei nu se pot opri la jumatatea drumului. Recordurile sunt facute sa fie doborite, de performeri superiori si de performante sporite. Pe zgura, anul asta sirbul a fost doar in carti, pierzind totusi la Monte Carlo la un jucator de pluton si, obosit, la Roma, la Murray. Roland Garros-ul din acest an a fost foarte ciudat, cu un program aglomerat datorita ploilor sistematice aproape, si a faptului ca Rafa s-a retras ca si Federer. Murray, intr-un momentum deosebit, dupa primul Masters cistigat pe zgura parea a tinde foarte sus. Si finala mult asteptata s-a intimplat, in ciuda unui inceput slab pentru britanic. Andy are marea calitate de a sta in carti si cind joaca prost. Iar in finala, Oh my God, a inceput excelent. A dat in minge si l-a dominat clar pe sirb, cistigind detasat primul set, in ciuda pierderii breakului din deschidere. Insa cind joci cu Djokovic, ai face bine, stiu, planul e simplu, sa-l invingi rapid. Fiindca el incalzeste mai greu, insa odata pornit, e imbatabil. Nu este momentul unor analize tehnice detaliate, meciul a fost insa o lectie de tenis, cu un nivel extrem de ridicat. Insa cheia succesului lui Nole, ca da, el a cistigat, a fost aceasta:
Altfel spus, la inceputul meciurilor dintre cei doi Terminatori, Murray a cistigat in primul set orice fel de raliu. Insa rezilienta lui Djokovic l-a lasat fara optiuni, sirbul a fost cel mai focusat in puncte cheie si a cistigat celelalte doua seturi aparent usor, cu 6-1; 6-2. Djokovic nu se mai topeste ca un cub de gheata in arsita meciurilor dinainte de El, adica 1 Ianuarie 2010. Personal mi s-au parut mult mai egali decit arata scorul, insa diferenta a facut-o intangibilitatea lui Djokovic de a-si pregati punctele ca nimeni altul (stiati ca Djokovic a cistigat 80% din punctele de la fileu?). Djokovic a a ajuns la un nivel de perfectiune remarcabila. Nu tehnica ci a abilitatii de a fi ergonomic, de a nu risca nimic ne-necesar, si de a se aduce pe sine in postura de o forta erori sau a produce lovituri cistigatoare cu usurinta. De asemenea, mental, sirbul este in sfirsit…desavirsit. Nu a mai jucat cu trac finalul, da presiunea era imensa si nu i-a venit usor sa-l vada pe scotian intrind in joc de la 5-2 in setul al patrulea. Insa Murray forta, si Murray nu se simte bine in jocul acesta, sirbul stia, si l-a lasat sa greseasca mai mult.
Deosebit meci, cu o incarcatura emotionala speciala. Nu numai ca Djokovic a facut Career Slam dar este singurul care le-a cistigat, cele patru tprestigioase turnee, consecutive! O performanta uriasa, si care va putea fi consolidata in doua luni, la Rio, cind va putea cistiga si Career Golden Slam.
Ce ne rezerva viitorul. Sunt ceva ani de cind m-am gindit ilegal as spune la posibilitatea ca Djokovic sa poata dobori Everestul, cele 17 titluri de Grand Slam ale unicului Roger Federer. Mai sunt 5 (cinci). Bineinteles in cursa inca mai exista si Nadal, cu 14, teoretic mai aproape. insa cam asimptotic fiindca e greu de crezut ca spaniolul va putea reveni la forma din 2013, de exemplu, ultimul an cind a fost dominant. Bineinteles, in tenis, in fiecare zi, oricare poate infringe pe oricine. Perfect adevarat, insa daca te numesti Novak Djokovic, in oricare zi poti invinge pe oricine. Pentru el, the sky is the limit, si, fani Federer, Nadal sau Murray, trebuie sa fim recunoscatori ca il avem pe El, unul din cei mai mari jucatori care au existat vreodata, Oda Lui, Terminatorului!
