Roma, the ultimate frontier. Roger, the Ultimate Frontier, vreme de mai bine de un deceniu. Care va rezista cel mai mult? Tot ce se putea a cistigat elvetianul, insa Mastersurile pe zgura au fost intotdeauna o provocare. Federer a crescut pe zgura, care i-a asigurat un balans exceptional, si o desavirsire a tehnicii sale divine. Cu acest background Federer a pulverizat turul an dupa an, pe oricare alte suprafete.
Insa zgura e a grinderilor. A celor care au o anduranta iesita din comun si o disponibilitate de a sta ore intregi in meciuri. Federer nu e facut pe calapodul acesta. Insa iata, an de an a iesit onorabil de pe zgura, cu titluri cistigate si culminind cu Rolland Garos-ul, a must have pentru oricare jucator de superclasa.
Iata-ne la Roma, intr-o noua finala din cele peste o suta jucate de elvetian in ilustra sa cariera. Traseul sau pina acolo a fost favorizat de contraperformantele lui Berdych si a lui Wawrinka, acesta din urma avind circumstanta atenuanta a unui meci coplesitor cu Nadal, regele neconditionat al zgurii. Insa Maestrul a aratat o verva deosebita la acest turneu, si iata-l in finala incercind sa cistige unul din putinele titluri necistigate vreodata.
Meciul acesta a avut o incarcatura deosebita. Va reusi Djokovic sa-si arate din nou suprematia? Sau va fi Roger, la cei 34 ani, sa demonstreze ca este acelasi jucator letal.
Fiindca aici nu prezentam Cotele Apelor Dunarii va voi prezenta un singur ghem, chintesential, ca o radiografiei a tenisului de cea mai inalta calitate din ATP, doar 5 minute din care se poate invata enorm.
Ghemul este de la 3:10 la 4:30, integral.
https://www.youtube.com/watch?v=B4rA2wf5M50
Dupa un inceput exttrem de echilibrat, cu un Federer decis sa-si vinda scump pielea, sirbul reuseste breakul tirziu, dupa ce Roger avusese sansa lui de a face un minim break care ar fi inclinat balanta in favoarea lui.
Disectia ghemului al doilea al setului doi ne va spune mult despre dinamica celor doi jucatori, despre optiunile si limitarile lor.
Asadar suntem la 0-1 si pe serviciul lui Federer. Un retur bun al sirbului il impinge pe elvetian in spate. La urmatoarea lovitura Federer loveste in cross, in alergare si mingea il gaseste dezechilibrat pe Nole care loveste mingea in banda fileului. 15-0
Federer serveste kick, wide, returul sirbului nu se lasa asteptat, insa neutru. Federer loveste un rever in cross. Ei bine, de aici incep sa licareasca luminile de avarie. Reverul este el in cross, insa are doua particularitati, sinugase, este moale si este scurt, in dreptunghiul de serviciu. Asta ii permite sirbului sa-si regleze tirul, anume sa loveasca un rever in cros, controlat, mai lung. Federer incearca sa tina tinta in obiectiv, reverul in cross, insa particularitatile noii lovituri ramin intacte, reverul este moale si scurt. Sirbul ia reverul in urcare, ceea ce-i forteaza o taiata, pur defensiva, a elvetianului. De-acum discutam despre eterna poveste a soarecelui cu pisica… Nole se da in lateral, in jurul reverului, si il ataca in cross, tot pe rever. Ce ne spune asta? Ca reverul Maestrului este punctul slab, si acolo trebuie construite toate atacurile. Bine stiam asta de la scoala, nu? Da, insa intriganta este obstinatia cu care Djokovic nu alterneaza jocul pentru a fi sigur de rezultat. Bottomline, si putini accepta asta, cind poti juca in sablonul acesta, verdictul este implacabil. Da, nu se poate cistiga numai cu aceasta metoda, insa aplicind-o, e doar o chestiune de timp pina avantajul va fi insurmontabil. Asadar, Djokovic il ataca in cross, tare, Federer este obligat sa loveasca cu spatele la teren… Mingea agonizeaza pe linia de fund, cu un Federer fortat sa fie mult in spatele liniei de fund. Din multitudinea de optiuni, Novak alege un stop la fileu, la care Federer renunta imediat. 15-15
Al treilea prim serviciu ratat de Federer, a carui palmares de 80% al acestei lovituri in ar spune ca ceva este bizar in ghemul acesta. Presiunea este mare pe Federer, serviciul e una din putinile munitii letale pe care le mai poseda intr-un razboi cu Djokovic. Serviciul al doilea este returnat insa neutru si Federer executa un superb inside-out. Sirbul ajunge in extremis, iar Federer este in drum spre Fileu. De-a dreptul socant, Maestrul rateaza interceptia, si mingea se scurge pe linga el, intr-unul din rarele erori tehnice care se pot vedea la acest magistral jucator. 15-30 si frustrarea este maxima.
Atentie maxima la urmatorul punct. Nu stim cit va mai scoate Doctorul nestemate de-astea asa ca fiti scolari buni, daca va intereseaza sa invatati esenta tenisului Maestrului si notati, invatati si iar invatatati!
Al patrulea prim serviciu este ratat si el… Returul serviciului doi vine neutru si Federer aplica jocul marca sa, pe care il vedem folosit doar atunci cind punctul/ghemul trebuie cistigat neaparat. Concret, el sta mai jos, si loveste totul in urcare, cu multa determinare si focus. In trecut noua din zece puncte probabil erau cistigate cu aceasta tehnica. Ati intreba de ce nu joaca asa tot timpul. Fiindca asta cere un efort fizic si mental deosebit, iar resursele trebuie dramuite cu antentie la acel nivel. Mingile nu sunt decit high percentage, fara cautarea tuselor. Insa surpriza, de parte cealalta a fileului este Djokovic, care procedeaza similar. Spre deosebire de elvetian, sirbul reuseste si o minge in urcare, in unghi, care il pune in pozitie dificila pe Roger, care loveste in banda, si de acolo afara…
Tensiunea e maxima. E 15-40. Orice pas gresit e ultimul. Djokovic si-a fructificat la maximum serviciul, deci punctele urmatoare se joaca cu titlul pe masa.
Federer insa nu se lasa intimidat. Pune in sfirsit primul serviciu in teren, si il surprinde pe sirb, care returneaza afara. 30-40
Acum urmeaza un punct pe care multi s-au grabit si au cazut pe spate de placere. Federer serveste, primul serviciu, insa slab. De acolo sirbul ii returneaza lung si in urnghi, in cross, scotindu-l practic de pe aleea de dublu pe Federer. De acolo Federer reuseste un rever sublim, in lung de linie. Ce era evident este ca el a compilat imediat ca asta e singura lui sansa in punct, fiindca orice altceva i-ar fi lasat terenul larg descoperit. Insa reverul, sa fim seriosi, era de antrenament, mingea nu fusese extrem de puternica ci doar in unghi, iar el a avut timp sa se aseze pe minge perfect, iar inertia l-a ajutat. Ma deranjeaza obstinatia cu care unii exagereaza magia reverelor lui Federer, editia 2015. Da, sclipirea e inca acolo, dar scuzati-ma, el reuseste unul-doua pe meci, ceea ce e foarte putin pentru a avea sanse serioase de a invinge un jucator ca Djokovic, de exemplu. Nu ca i s-ar cere ceva mai mult, dar sa fim obiectivi, just adica…
E 40-40 acum, si e rindul lui Djokovic sa accelereze un forehand in cross, suficient, asta este impresionant la el, el nu forteaza mai mult decit e necesar, si parca am intuit ca Federer va lovi in fileu, o clipa mai incet fiind la repozitionare.
Ad-out si iar incep intrebarile ale existentiale de a fi sau a nu fi in mintea lui Federer…
Federer serveste din nou al doilea serviciu (a reusit doar doua din 8 servicii in acest ghem, foarte costisitor in dinamica ghemului). Serviciul e executat corect pe rever, sirbul abia returnindu-l, pe mijloc. Pozitie perfecta pentru a lansa atacul. Federer insa vrea prea mult de la mingea aceasta, o ia rapid, flat, insa in banda… Cine nu risca nu cistiga. Corolarul, in cazul lui, e ca cine risca cu Djokovic pierde…
E GAME, SET, si MECI dragii mei. De acolo meciul a fost o formalitate.
Sa ne uitam putin pe statistica:
Apreciez ENORM ca Federer ne-a oferit din nou un meci de calitate, asa sunt meciurile, in acceptia mea, in care AMBII jucatori produc mai multe lovituri cistigatoare decit greseli neprovocate. Asta e valabil la orice nivel. Eu REFUZ sa pierd timpul comentind despre meciuri la care un jucator a produs 60 de greseli neprovocate, cum a fost meciul Simonei de ieri. De asta ii iubesc pe Top3 ATP, fiindca sunt ASI la acest capitol, lasam la o parte sincopele personale ale oricaruia din ei, de inteles, la presiunea in care traiesc zi de zi.
Inca o cifra spune mult. Punctele cistigate la fileu. Federer 13/20 pe cind Djokovic 4/6. Ce inseamna asta. Asta inseamna ca Federer trebuie sa caute adinc solutii sa scurteze punctele. De obicei, in conjunctie cu fenomenalul sau serviciu, aceasta a fost reteta de a trece de jucatori de Top8.
Nu insa de…Top1. Este asadar, Game, Set, si Meci!
Draga Federer, pentru tot ce-ai facut pentru noi in acesti ani iti suntem profund recunoscatori!