Acest articol il dedic Maestrului Dan Alexe, o personalitate marcanta a scrisului romanesc contemporan, la care eu un tin foarte mult, un lingvist si un poliglot desavirsit. Articolul este ca un raspuns la o postare pe FB care m-a contrariat, ca unul adinc implicat in sport, mai mult sau mai putin pentru a avea mentosano si corpore sano…
Redau si postarea, iar apoi imi voi spune punctul de vedere.
…….
Jos secta sportului si a “campionilor la fugă în zigzag…”
Nu pot, nu pot… Nu pot să accept și să iau în serios că oameni, aparent normali la minte, se preocupă de fotbaliști și tenismeni și meciuri și antrenori…
Și-ți vin cu mentosano și corpore sano și că a zis Platon că Olimpiadele erau așa și pe dincolo…
Da, stimați oameni buni, dar câteva flotări pe zi și mâncare sănătoasă sunt de ajuns ca să fim în formă, tot restul promovat de voi ținând, cum vedem repetat, de mafie internațională și de mari manipulări financiare.
Sportul insitituțional e una din cele mai nocive și asociale secte și manipulări vicioase. Banul, banul, banul, și cretini drogați și milionari transformați în ideal colectiv când de fapt ei nu au nici un talent și nici o pricepere afară de mușchiul umflat artificial…
La bătrânețe toți acești cretini râzgâiați devin sau violatori narcisiști, sau dezagreabile poveri sociale… — “Eu am fost, băi, tataie… Am fost campion la fugă în zigzag…”
….
Maestrul Alexe a publicat si un corolar pe blogul personal, va invit sa-l cititi, eu invat de la domnia sa si in disagreement.
Ca orice disciplina pe lumea asta exista o stiinta a sportului. Nu acela facut in spatele blocului sau in curtea scolii ci sportul de inalta performanta, acela inspre care sunt multi plecati insa putini alesi. Fiind un fenomen social exista miliarde de microbisti in fotbal, si imi vine greu sa cred, asa cum se amageste Maestrul, ca fie sunt toti cretini fie ar merita sa fie. Sunt microbisti din pura pasiune pentru un sport placut ochiului, altii fiindca l-au practicat mai mult sau mai putin serios, altii, fiindca asta e religia lor, ca in Anglia, italia, Spania sau Germania. Omul e sedus de simturile sale primordial, iar vazul este cel mai important. Unii il utilizeaza la citit, altii la urmarit un meci de fotbal sau un meci de tenis, de exemplu. Asa cum sunt meciuri de fotbal proaste, cu actori slabi, asa si cartile sunt 90% maculatura, no offense Maestre, sunt convins ca suntem pe aceeasi lungime de unda aici. Bineinteles ca dintr-o suma de o suta de mii de spectatori de pe un stadion nu vom gasi prea multe elite care sa fie toba de filozofie, sau filologie si nici nu este nevoie. Sportul este un mecanism social care uneste oameni de pretutindeni de convingeri sociale, politice, culturale sau religioase uneori antagonice. Si asta este extrem de important. Intr-o lume a urii de rasa, tari, vecini, religie, preferinte sociale, sportul e o pata de culoare, reconfortanta si extrem de utila. Bineinteles, exista un numar semnificativ de ‘microbisti’ care sunt pe stadion exclusiv, si involuntar, sa-si aline frustrarile de zi cu zi de orice natura. Traiesc meciurile cu patos, nu concep ca echipa lor, eroii lor, avatarul lor, sa piarda, injura, scuipa, sunt hooligans. Bineinteles ca imaginea asta este dezolanta, fiindca si ei sunt platitori de bilete, bani care iata, si-au gresit destinatia, intr-o lume in care se moare de foame si in care prioritatile ar trebui sa fie altele. Si inteleg indignarea unui artist. Decalajul cultural intre recipientii produselor fotbalului si ai scrisului, fie si de calibru, este imens, si insurmontabil, intr-o lume a convenientei, si a placerilor facile. Asta e punctul pe ‘i’ pus de Maestru si il inteleg. Cu ce nu sunt de acord este desconsiderarea, de-a valma cu masa de analfabeti, a unor microbisti care nu fac cinste sportului, a marilor atleti si a celor care au contribuit la desavirsirea lor.
La Olimpiada de la Londra eram pe Wembley. Stateam linga un batrinel, imbracat la 4 ace, cu acea sapca englezeasca cu care suntem obisnuiti sa-i vedem deseori pe conservatorii englezi, extrem de tacut inainte de un meci al Regatului Unit. Ei bine, in clipa in care a inceput meciul am avut o experienta unica, pe care am impartasit-o cu Andrei. Batrinelul incepuse sa radieze, i se vedea fericirea in privire. El stia EXACT nu doar jucatorii ci, daca nu ce se va intimpla, ce ar trebui sa se intimple. Si isi comenta fazele, una cite una, cu o pasiune molipsitoare! Si radia de placere sa-si vada idolii in joc, in traiectorii…prescrise de el. Impresionanta era si autenticitatea dezamagirii unei faze neconcretizate pe tabela a echipei favorite. Extrem de fair play cu adversarii, pe care ii aplauda fara nicio discriminare, let alone sa scuipe, sa injure, sau sa fie isteric, ca pe alte meridiane mai infierbintate… Cum sa nu-ti placa fotbalul cind il vezi in Templu, inconjurat de astfel de oameni! Ei bine Maestre, acolo exista sinergie. Jucatorii aceia, la acel nivel, au ca obiectiv sa nu-si dezamageasca fanii, milioane, iar unii chiar miliarde! Pentru asta au muncit ENORM, iar munca trebuie respectata in orice forma demna exista. In America am invatat valoarea muncii, si ca nu exista muncitori mai valorosi, sau mai putini valorosi, mineri sau scriitori, toti sunt o mica rotita in imensul angrenaj care asigura bunastarea si pacea sociala. Ca lucrurile stau altfel in multe locuri din lume asta e cu totul alt subiect.
Ca unul implicat in cresterea unui copil SI in sport de performanta, tenis, mai exact, am citit literatura obligatorie, autobiografiile titanilor, si multe alte carti de psihologie sportiva. Am suferit ENORM si continui s-o fac prin sacrificiile pe care le fac pentru el ca sa aiba optiuni in viata, cum n-as fi facut-o daca alegeam confortul de a NU fi in acest joc, cu miza riscanta. Din punctul meu de vedere acei tenismeni care au ajuns sus sunt zei. Care este sansa sa fii cel mai bun din 8 miliarde in orice domeniu? Infima. Povestile acestor eroi, Agassi, Sampras, Federer, Nadal, Djokovic, Blake, McEnroe, Gilbert, sunt impresionante. In genunchi as sta in fata lor. Fiindca, asa cum spunea marea Navratilova, oricine are dorinta sa cistige insa putini au vointa de a se pregati. In timp ce ‘intelectualii’ cu mai mult sau mai putine ghilimele isi scriu lucrarile mai mult sau mai putin valoroase ei si-au sacrificat copilaria, tineretea, pregatindu-se neincetat sa fie profesionisti. La academia unde a fost Andrei al meu am gasit copii de 12 ani care nu o concep nimic altceva decit sa fie profesionisti, statuie merita fiecare din acesti ingeri! Numai fiindca au avut taria sa-si urmeze destinul si e suficient ca sa-i adulam pe profesionisti. Acesti sportivi sunt zi de zi acolo, pe teren, in soare, in vint, in adversitate si au gasit ceva specific NUMAI marilor campioni, adica o cale de a invinge. In tenis este totul despre viata, acolo inveti sa cistigi, sa pierzi, sa fii fair play, sa stii sa lupti cu adversitatea. Si esti singur, tu si cu racheta ta, sub mii de ochi critici sau in fata tribunelor dezolant de goale. Iar tu trebuie sa performezi. Nu ai voie sa te accidentezi si nu ai voie sa te imbolnavesti, deorece este ghem, set si meci. Zbori saptamina de saptamina, si uneori pierzi in prima zi la o minge norocoasa. In fiecare zi pierd fix jumatate din jucatori, numai si petru asta si trebuie respectati cei care au ales LUPTA! Pierzi bani, insa, CARACTER avind, stringi din dinti si mergi mai departe!
Acesti super sportivi sunt exemple pentru oricare din noi. Andre Agassi, dupa ce, pamintean fiind, fusese inecat de sirena sa in Laguna Albastra a gasit resurse incredibile, umilit fiind pe terenuri pe care si amatorii ar refuza sa joace, sa redevina numar unu mondial si sa uimeasca o lume intreaga. Caracterul sau a fost probat prin faptul ca dupa incheierea carierei el a stiut sa dea inapoi, construind o scoala. Altii au construit biserici, oare ce o fi mai greu de construit, moral intreb…
James Blake. Un copil fara nicio sansa, diagnosticat cu scolioza, insa care a demonstrat ca if there is a will there is a way. Student la Harvard, a avut curajul sa abandoneze o cariera SIGURA pentru un vis. Intrat in tur de nicaieri, si extrem de promitator, s-a accidentat grav atunci cind urma asa confirme la cel mai inalt nivel, la un antrenament, la un pas fiind de paralizie totala. Chiar asa, cu o pareza faciala, a reintrat in tur unde a inceput sa-si urce Golgota. Niciun capitol din vreo carte nu m-a impresionat mai mult decit acela care a sumarizat anul 2006, in care, in ciuda tuturor predictiilor si-a spulberat adversarii de marca urcind, uluitor, pe pozitia a patra in ierarhia mondiala. Am avut lacrimi in ochi parcurgind acele pagini, stiindu-le REALE, traite de un om ca si mine, pe planeta asta, cu care rezonez.
Fiecare din acesti sportivi au mesajul lor, si-au dus crucea lor. Si toti, ABSOLUT toti, au luptat in primul rind cu ei insisi. Au fost tot timpul singuri, pentru a oferi lumii sublimul performantelor lor exceptionale. Rezultatul a fost intotdeauna un ROLE MODEL, pe care il vor admira generatie dupa generatie.
Aceasta este esenta unui atlet desavirsit, in fata caruia intotdeauna am sa ma inclin. Ca si in fata unui scriitor cu imens talent, asta e esenta mesajului meu, cred in tehnocratie, ca si unic concept de apreciere a valorii, nu oricine poate fi un artist, insa un artist poate proveni de oriunde!
