Doctore, la bună salutare, Sărbători fericite și toate cele. În cele ce urmează am să-ți dau câteva informații, sper eu utile pentru Andrei. Dar cum este un text scris pe picior, fara verificarea acurateții științifice a tuturor alegațiilor, pot apărea mici erori, care însă nu afectează esența. DECI – e cunoscut faptul că pentru învățarea unui instrument muzical sau pentru deprinderea unor abilități sportive de vârf etc, sunt necesare 10.000 de ore de muncă, 9.999, dacă vorbim de drâmbă (nu de zdrâmbă, cum greșit pronunță mulți). De ce 10.000 și nu 9 sau 12, asta savanții în cap pot să-ți spună, ce pot, însă, eu să-ți spun, este că acest număr de ore e legat de una dintre proprietățile de bază ale creierului, și anume plasticitatea neuronală.
1. Ce e neuronii? – sunt convins ca știi, doar ești doctor, e scârbile ale mici și multe (100 de miliarde de bucăți +/- avem fiecare în tărtăcuța personală), care, în timp ce radem o bere cu băieții, o gigiulim pe Marișica sau sforăim de zor, trag la șaibă pentru noi, și trag și trag . . ., chiar și noaptea, când își analizează activitatea și informațiile de peste zi, aruncă ce consideră nenecesar, iar restul îl depozitează în mici sertărașe care arată, de fapt, ca niște mustăți de muschetar – spini dendrici – folosind o proteină numită actină și o formă de codificare numită engramă (sunt tare in vorbe, sau ce!). Pentru că ei, dragii nostri neuronași, sunt foarte ocupati 24 din 24, mai avem în prostul din dotare, un trib de sclavi (rămas acolo incă din Comuna primitivă si Sclavagismul timpuriu – precum vezi, evoluția creierului e mai lentă, îi va mai lua ceva până să ajungă în capitalismul sălbatic, . . . ca să nu vorbesc de postcapitalism, niște zeci de mii de ani, cel puțin) – celulele gliale, cam două pentru una bucată neuron, care-l spală, il hrănesc, da, il hrănesc!, îi dau microvolți, potasiu, sodiu, iam, iam, bun, bun . . ., îl curăță, îi fac băiță în oxigen, îl fac bine dacă are buba subțire, da ce nu-i fac . . . îl duc chiar la groapa de gunoi a ființei, (fără cai mascați și manele, ce-i drept) atunci când dă colțul, starvat informativ de nefolosință, electrocuta sau intoxicat cu alcool din pufoaică, iar alt neuron, (contrar unor teorii des întâlnite), se repede să îi ia locul. Iar dacă am vorbit despre hrănire, nu pot trece ușor peste acest capitol, evident vital. Celulele gliale sunt doar o parte din trilioanele de celule din corp (scuze Doctore, daca astea-s lucruri comune pentru tine, dar pentru Andrei cred ca nu sunt) – 40.000 de celule pot intra într-un vârf de ac. În fiecare celulă există 1 miliard de PROTEINE – lanțuri de substanțe chimice complexe care se pot cupla și transforma în mecanisme spectaculoase – scheletul intern care menține structura celulei – uriașe legături care se adaptează la presiuni și eforturi construind/reconstruind pentru a-i da celulei forma și forța necesare. O parte dintre aceste proteine sunt PROTEINELE MOTOARE – CĂRĂUȘII – se folosesc de scheletul celulei ca de o cale ferată pentru a livra „păpică” – substanțe chimice și materialele necesare pentru construcția vieții – acolo unde e nevoie. Energia necesară pentru toată această activitate o furnizează uzinele electrice ale celulei MITOCONDRIE – turbinele se învârt cu 1.000 rotații/minut în interiorul acestei structuri care plutește liberă – alimentând miliarde de micuțe baterii chimice care, la rândul lor, alimentează absolut orice facem, de la bătăile inimii la gânduri sau . . . vânturi. Scheletul celulei arată ca o șină de cale ferată pe care proteinele cară tot ce au de cărat. Uneori, traversele mai cedează și atunci șinele se răsucesc, apărând probleme, probleme mari, Doctore. Dar de asta s-a ocupat altul, tot un doctor de pe la voi, de la sinagogă, cum îi zice, Parkzheimer, parcă. Ajunși aici, mai trebuie lămurit un lucru, de unde iau celulele substanțețle pe care le transformă în energie, proteine etc? Le iau din mâncarea și băutura pe care o băgăm noi la jgheab zi cu zi, care mâncare și băutură este procesată de ficat. Nu vreau să vorbesc de toate funcțiile acestuia, pentru că nu este cazul, dar un ficat fericit – un mic tenismen fericit, for shure! Ficatul e un fel de transformator, o uzină electrico-chimică mult mai mare ca mitocondriile celulare, care transformă resursele în energie și tot ce mai aven noi nevoie pentru viață, inima le pompeză prin sânge în organism, iar creierul este turnul de control, în care se găsește atât softwerul, cât și hardwerul necesar existenței. Sigur, o discuție exhaustivă s-ar putea face despre codurile ADN, care sunt una dintre cele mai avansate structuri existente pe pământ, comprimând într-o unitatea de masă și spațiu infimă, o informație care nu poate fi procesată în timp real nici dacă și-ar unii forțele toate calculatoarele din lume, dar asta e o altă discuție. Ce se mai găsește în ficat și e foarte important pentru cei ca noi, mai aproape de dead end, decât de happy beginning, este IGF -1 – Dr. Jeckyl & Mr. Hyde. Drăguțelul de IGF-1 e un hormon de creștere, care ajută la diviziunea celulară și are un indice după care se măsoară. Cât timp suntem în creștere, nu-s probleme, dacă depășim o anumită vârstă și tot mâncăm, mâncăm, unele celule divizate-n exces o iau razna, devin mici mutanți cărora știți cum li se spune, (aviz celor ca mine, care au cam depășit limita de atenție la kilogramele în plus). Am făcut această lungă paranteză ca să-ți atrag atenția, Doctore, că o dietă pro este esențială pentru performanță, dar sunt convins că știi asta, ficatul având o comunicare directă pe linia scurtă cu neuronii și cu memoria, folosind chiar aceleași substanțe nutritive. Ieșind din paranteză, să revenim la cele 10.000 de ore despre care vorbeai în articol și care fac de fapt scopul acestui răspuns. Desigur, cei de la Babolat fac o treabă minunată, iar statistica este o știință și mai minunată, care nu poate greși pentru că nu ne dă cu rest, dar . . . neuronii sunt mai șmecheri ca toate minunile asta, și sunt și băieți deștepți, așa că, dacă văd că cinevă dă cu bățu-n minge ore întregi pe zi, se gândesc să-i ofere o mână neuronală de ajutor și se strâng într-o gașcă de câteva sute de mii – milioane de neuroni, între care conexiunile și sinapsele se înmulțesc exponențial, mai mult, se protejează într-o teacă de mielină și acționează toți ca unul, ca-n povestea cu hai să dăm mână cu mână. De ce fac asta? Simplu, împreună sunt de peste 3.000 de ORI mai EFICIENȚI!!!, acesta este răspunsul organismului la orice stimul prelungit de tip antrenament repetat, lecții, toceală etc. Se spune că această poartă este deschisă între 15-25 de ani, dar repetițiile timpurii nu fac decât să ajute. ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE O MIȘCARE ÎNVĂȚATĂ GREȘIT ÎN ADOLESCENȚĂ ESTE FOARTE GREU DE CORECTAT ULTERIOR, în timp ce lucrul la mental se poate face și mai târziu.
2. Aici intru pe terenul specialiștilor, așa că voi merge în vârful picioarelor. De ce atunci când jucătorul are timp să se gândească dă mingea după gard, iar când dă din mișcare, dă mingii excepționale? Din motivele de mai sus. Atunci când analizează, pierde un tempo, care uneori îl face să fie mai lent cu o fracțiune de secundă și să nu facă toată mișcarea corect, când dă din mișcare lucrează 100% instinctul și pregătirea, simplu.
3. Jocul sub presiune. Presiunea este de fapt o activitate neuronală, care se suprapune celei pe care trebuie să o aibe jucătorul, în loc să se gândească la mingea care-i vine, se gândește la cai verzi pe pereți, creierul secretă tot felul de hormoni paraziți etc, totul îi încetinește reacția, rezultat, mingea-n plasă sau peste gard, iar asta nici cei de la Babolat nu au cum să o cuantifice. Cel mai simplu remediu? Tehnicile de meditație venite din yoga sau din practicile de conștientizare, întrebați-l pe Cristi Grecu, vă poate da multe amănunte. Sunt foarte simple și ușor de aplicat în pauza dintre ghemuri, atunci când se așteaptă serviciul sau se servește, alungă gândurile parazite și limpezesc mintea. Pot reduce nivelul de adrenalină, dar cu puțină practică . . .
4. Creierul și simțurile. Creierul este unul dintre cele mai imperfecte organisme, chiar dacă este superperformant, creierul ia 24/24 informație de la senzori, o prelucrează în timp real și ne dă nouă feed backul de care avem nevoie, pentru că această informație este uriașă, el lucrează cu aproximări, uneori foarte grosiere, care pot veni de la simțuri – senzori sau de la procesorul central – creierul propriu-zis. Un exemplu, dacă în iris avem cam 60.000 de celule receptoare pentru culoare, la colțurile ochiului avem câteva zeci în ALB-NEGRU, creierul fiind cel care recompune imaginea, așa că întotdeauna o minge out are 50/50% șanse să fie ca noi sau ca adeversarul, pentru că regula de bază după care lucrează, Măria sa Creierul uman, este „să fie bine, să nu fie rău”, cum bine spunea cel mai mare filozof dintre sportivi și cel mai mare sportiv dintre filozofi și rege pe deasupra, Regele nostru al tuturor, Gică Hagi. Și nu glumesc de loc, așa funcționează creierul, întotdeaună ne va da informația care ne face plăcere, bună sau rea – că există destui dezaxați pe lume – troli – foști președinți etc. Dacă acest lucru este combinat cu o a doua trăsătură foarte puternică, aceea a competitivității foarte mari dată de testosteron și cu cea a simțului intern de dreptate, avem un răspuns foarte simplu a ceea ce se întâmplă atunci când arbitrul strigă out și creierul ne spune că mingea e in – ne dă tot jocul peste cap – vezi cazul Simonei la Roland Garros, când pentru că NU ȘTIA REGULAMENTUL și nici antrenorul plătit cu 500.000 de ce-or fi ei, nu avusese curajul să i-l spună, a pierdut, după cearta cu arbitrul, un titlu care-i stătea în putere etc. Aici, dacă tot veni vorba, au mai funcționat și alte automatisme ale creierului, care e tentat să pună imediat etichete pe oameni, bun sau rău, neschimbându-și părerea decât infernal de greu – cazul fostului președinte poate fi un bun exemplu clinic pentru 5 milioane de semeni ai noștri. În momentul în care un jucător înțelege că arbitrul nu îi e dușman, oricât i s-ar părea în capul lui încins că e așa, sau că mingea acea e 50% out, dar arbitrii sunt mai bine plasați ca el, care o vede din unghi și din mișcare, și, mai important, că pot greși pur și simplu, (chiar și hawk eye are o marjă de eroare) sau că nimeni nu are nimic cu el, totul e în capul lui încins, (simt nevoia să mă repet), sunt șanse foarte mari ca râuri, ramuri neștiute să-și dea mâna peste marea oceanică și să-l ajute, oriunde ar juca, dar e bine să țină minte ce i-am spus mai sus și să bifeze cele 10.000 de ore cât mai repede cu putință, fără să-și bată capul cu Babolați sau alte minuni, care ajută desigur, ca și frecția cu galenă, dar minunea adevărată e acolo sus în capul lui, atât. Multă sănătate și la mai bine, sa bifeze cele 10.000 de ore cât mai repede cu putință, fără să-și bată capul cu Babolați sau alte minuni, care ajută desigur, ca și frecția cu galenă sau rugatul la sfintele moaște ale craniului lui Isus copil, ca să rămânem în sezon, dar minunea adevărată e acolo sus în capul lui, atât
