Ca orice pe lumea asta, aparatia super-performerilor in tenis, sau in oricare alt sport e ciclica. Indiferent de generatie, intotdeauna vor fi jucatori grozavi in top. Sa fii in primii o suta din 4 miliarde de posibilitati nu e la indemina oricui. Se cere talent, dedicatie, gena, sansa, dar si un imens respect pentru rutina muncii de zi cu zi. Ne place (si ne dorim) sa-i vedem in forma maxima meci de meci insa numai ei stiu prin ce trebuie sa treaca zi de zi sa ramina motivati sa gaseasca fun in a petrece ore intregi in sala de forta sau la antrenamente. Tenisul pur si simplu nu e ca mersul pe bicicleta, e mai degraba ca mersul pe sirma deasupra unei cascade, fara protectie, in care nu vei avea sansa unei alte greseli neprovocate.
Fiecare decada a avut super-jucatorii sai. Fie ca ne gindim la anii ’70 ai lui Laver, ’80 ai lui Nastase, Borg, fie anii ’90 ai lui Agassi sau Sampras, ne gindim la liderii unor generatii de exceptie, care s-au succedat, decada dupa decada, fara exceptie. Altfel spus, cel pina la intrarea in noul mileniu nu au existat decade moarte in ATP, in care sa te intrebi daca ti-ai ales sportul potrivit. Odata cu ultimele performante rasunatoare ale lui Agassi (AO, 2003) sau, mai ales, Sampras (US Open 2002), o generatie de exceptie se retragea, lasindu-ne sa ne intrebam daca nu am fost suficient alintati de Divinitate, contemporani fiind cu atitia recipienti ai Hall of Fame. Asteptarile, de fix un Grand Slam ne-au fost generos rasplatite. In acel an, la Wimbledon, o noua era incepea, Era Federer. Era care, incredibil, continua si acum, la mai bine de 10 ani dupa primul Grand Slam obtinut, chiar acum ma gindesc, ca poate nu e chiar o intimplare, la Wimbledon, adica unde cine stie, maestrul isi va cistiga ultimul Slam… Indiferent daca suntem sau nu suporteri ai lui Federer, nu poti sa nu fii marcat de amprenta pe care acesta a lasat-o omenirii, probabil cel mai mare personalitate sportive a tuturor timpurilor. Daca in prima parte a Erei Natura si-a mai tras sufletul, dupa asta ne-a facut sa ne tinem respiratia, ‘repartizindu-ne’ pe Djokovic si Nadal, jucatori Terminatori, care au desavirsit aceasta uluitoare generatie.
Bineinteles, ar fi multe de spus despre fiecare din acesti monstri sacri ai tenisului. Insa acum, in apogeul carierei celor trei Mari, apare din ce in ce mai des, reflex, intrebarea: Ce urmeaza, vom mai vedea vreodata ceva similar?
De 10 ani incoace, in ATP au facut vilva multi jucatori de perspectiva. Insa imi vine greu sa remarc pe cineva, din simplul motiv ca ei au fost eclipsati de trioul fenomenal Federer-Nadal-Djokovic, ulterior adaugindu-se si Murray. Toti ne-am pus sperantele macar in unul din acesti patru Terminatori, jucatori care au cucerit imensa majoritate a acestor trofee (la o prima numarare, cred ca vorbim de 40 de Grand Slamuri din 42, fiindca petele de culoare au fost doar DelPotro si Cilic la US Open, merituosi cistigatori, de altfel). Recordurile acestor jucatori, in special Federer si Nadal, sunt mind-boggling, spulberind orice record similar din decadele trecute. Insa timpul este necrutator pentru toti, cu cit sorbim mai intens meciurile idolilor nostri, cu atit mai aproape sunt ei de o eventuala retragere. Practic, estimez o retragere a lui Federer in 2016, neaparat dupa Olimpiada de la Rio, probabil la Basel. Cam atunci cred ca si Nadal va pune racheta in cui. Djokovic imi pare singurul care probabil va incerca sa mai reziste noii generatii citiva ani, depinde foarte mult si de dinamica jocului sau, cite titluri va mai putea cistiga constant (momentan nu exista nici o constringere in acest sens).
Asadar incotro sa ne uitam dupa noii idoli? Asteptarile ne-au fost inselate fie de Tomic, fie de Harrison, fie de Dolgopolov, Paire, Janowicz sau chiar Dimitrov. Motivele sunt diferite. Personal, in cazul lui Tomic si Harrison cred ca asteptarile au fost cam mari, si imaginatia parintilor si sponsorilor cam bogata… Problema celor doi este ca in tenisul profesionist, la nivel de Top10, niciodata n-au existat jucatori cu deficiente tehnice majore. In special in cazul lui Harrison, presiu:nea asteptarilor s-a amplificat si acum se zbate in turnee cu mult sub aspiratiile sale de a fi numar unu mondial (stim, planul de a fi numar unu e simplu, pina si Gulbis il stie 🙂 Despre ceilalti, numai de bine, i-am vazut live si la Cincy, si la Madrid si/sau in Toronto, suficient deci sa-mi fac o idee. Dintre toti, cred ca doar Dimitrov e…too good to fail, si e posibil sa-l vedem cu Grand Slamuri castigate (pluralul e esential, fiindca, in tennis…in any given day, anybody can beat anybody).
Insa noi visam necontenit dupa idoli, noi idoli. Cind ne e mai greu, ne focalizam toate atentia inspre rezultatele favoritilor nostri, le fetisizam orice rezultat, cit de cit notabil, si suferim, bineinteles, pentru orice infringere, si nu suntem interesati sa acceptam ca in general doar 1 la suta din jucatori cistiga turnee, saptamina de saptamina. Asa apar fenomene sociale interesante, pe care eu le pot vedea, prin natura jobului 🙂 pe youtube. De exemplu, la Cincinnati, un clip postat asta vara cu Simona acolo, a fost vazut de peste cinci mii de fani intr-o singura zi. Un clip similar, cu ‘contracandidata’ Bouchard a fost vazut doar in citeva sute de exemplare. Cum atasamentul fata de un jucator este neaparat results-oriented, clipul cu Bouchard are acum mult mai multe vizualizari decit cel cu Simona. Presupun ca multi regreta acum vizualizarile cu Genie…Surprinzator, insa asta arata natura subiectiva, de inteles de altfel, a fanilor.
Revenind la subiectul propus, ‘Noul val’, intrebarea este daca el exista, si daca se vede. Eu propun spre analiza, urmatorii junior, amindoi in virsta de 17 ani, este vorba despre croatul Borna Coric si de germanul (ma rog, ruso-germanul, si mai letal 🙂 – Alex Zverev.
De ce acestia doi, si de ce atit de repede, tenisul la 17 ani in niciun caz nu poate fi o imagine a tenisului profesionist. Da, asa e, insa acesti doi jucatori au fost creati pentru tenis, au crescut intr-o atmosfera de tenis, avind parinti (si frate,Top 50! in cazul lui Zverev) antrenori de tenis. Nu stiu daca a fi antrenor de tenis e o conditie necesara, sau suficienta, fiindca prea putin imi vin in minte, de fapt momentan doar unul, Toni Nadal (ma rog, unchi), si acesta mai mult presedinte-jucator 🙂
Dupa o cariera de exceptie la juniori (Coric cistigind US Open iar Zverev Australian Open) acesti copii au fost aruncati cu imens success in batalia gladiatorilor in ATP. Amindoi au ajuns anul acesta in fazele superioare ale unui turneu de 500, o performanta colosala tinind cont de frageda lor virsta.
Coric a reusit turneul vietii lui saptamina aceasta, cind a reusit sa-l elimine pe Gulbis (pina recent Top 10 mondial), un jucator extrem de inaccesibil pentru un junior, oricit de talentat ar fi. Pentru mine, legea in ATP pentru minji e simpla: ‘Cu o floare nu se face primavara’… Practic oricine poate avea o zi slaba, iar Gulbis chiar mai multe… Insa confirmarea ca viitor super-star a lui Coric, cel putin in acceptiunea mea, s-a petrecut atunci cind l-a invins in sferturi pe Nadal. Da, Nadal este si va fi Nadal, si chiar daca ar fi facut peritonita acolo si tot nu ar fi cedat acel meci, fiindca stie ca nu si-ar fi acceptat niciodata scuzele. Maretia acestui Zeu, care este Nadal, consta si in atitudinea extrem de exigenta cu sine insusi. Insa Borna nu s-a lasat deloc influentat de statura adversarului. Si-a facut jocul si a stiut ca daca isi face jocul va avea o sansa. Despre ce joc vorbim? Ei bine, Coric poseda un joc complet, fara puncte slabe, in care reverul este de temut, nu atit prin tupeul sau, cum voi explica mai tirziu,e cazul lui Zverev) cit prin consistenta si plasament. Pentru un junior de 17 ani, Coric greseste EXTREM de putin. Pur si simplu (spre deosebire de Zverev…) el nu se bate singur. Trebuie sa-l bati, sa vii cu ceva in plus, iar daca il ataci, trebuie s-o faci letal, fiindca pustiul se misca incredibil, si te va pasa intr-o clipita. N-as spune ca rezultatul primului set era sa fie mincinos (adica 6-0), insa nu a fost nicio secunda vreo urma de indoiala cine e jucatorul mai bun. Da, Nadal nu a fost in apele lui, insa sunt ani lumina diferenta de experienta, si Nadal poate invinge un jucator neexperimentat direct de pe masa de operatie. A lovit inalt, cu spin, e drept, destul de retras si tentativ si a gresit enorm, daca nu ma insel, a facut aproape 40 de greseli neprovocate, sufficient cit pentru un turneu intreg pentru matador. Insa ele au aparut si ca urmare a unui joc indraznet de-al croatului. Pe mine m-a impresionat nivelul de maturitate la care este Coric. Ma asteptam in setul al doilea sa fie spulberat. Nu a fost cazul, el a jucat ca si cum nimic nu se intimplase, nu si-a pierdut mintile de emotie, si in niciun caz nu s-a incovoiat sub aura adversarului, cum a facut-o Goffin de exemplu (bine, Goffin nu putea fi oricum o nuca tare pentru un Maestru aflat in full swing…).
Asadar va sugerez sa nu-l uitati pe Coric in rugaciuni pentru anii care vor urma 🙂 Daca se va mentine neaccidentat, dedicat obiectivul lui e de a fi numarul unu mondial, pe asta il cred, nu ca pe Harrison…), si va munci ca si pina acum, Borna Coric va fi un nume in tenisul mondial. Cine ii va fi adversarul principal?
Parerea mea este ca va fi Zverev. Nu Misha, care imi amintea, dupa cum juca la Cincy de ursuletul Misha de la Olimpiada de la Moscova din ’80, ci Alexander…
Ce m-a frapat prima data cind l-am vazut a fost inaltimea, priviti-l aici, dindu-i un autograf lui Andrei:
‘Copilul’ are aproape doi metri, 1,98 mai exact! In general jucatorii inalti au o mica problema de…cinematica, cum spunea un clasic pe-aci. In clipa in care esti inalt la virste fragede, si esti si puternic, in prea putine meciuri esti nevoit sa muncesti, sa alergi, sa lovesti out-of-balance, out of the confort zone. Asa s-a format un Karlovic, de exemplu, care in afara de serviciu are un joc problematic, datorita miscarii precare, primordial. Pina si la un jucator extreme de tehnic, cum este Isner, se vede limitarea in deplasare, e suficient sa va gindiiti cum se misca atleti cu centrul de greutate jos, stiu eu, un Messi de exemplu… 🙂
Zverev se misca extraordinar, pentru inaltimea sa. Simte mingea extrem de bine, si are, ca si Coric, un joc complet. Joaca foarte agresiv, ca atare va mai pierde suficient de mult pina va fi complet dezvoltat. Este insa unul din putinii jucatori care are un rever redutabil. E o greseala sa-l joci rever, asteptind greseli neprovocate. Copilul are o cinematica perfecta, si imprima o acceleratie uriasa mingii, razant cu fileul. De asemenea, fiindca are golden hands, el poate rapid cauta unghi de pe rever, scotind adversarul in decor. Posesor al unui serviciu urias, si al un forehand desprins din cartile cu basme despre tenis, Zverev va fi greu de batut. In Iunie acest an, intr-un Challenger cu nume sonore a invins 3 Top 100, Kamke, Souza, si Mathieu, cistigind turneul! Iar apoi a confirmat in turneul ATP 500 de acasa, la Hamburg. Acolo i-a invins, de o maniera impresionanta, pe Haase, Youzhny, Giraldo, si din nou, Kamke, inclinindu-se, e drept, clar, in fata zguristului Ferrer. Imi aduc aminte victoria cu Youzhny, textbook tenis, de ambele parti. M-ati intreba de ce acest pusti ar fi asa special, avind in vedere numeroasele meciuri modeste, unele pierdute chiar lamentabil, la jucator chiar si mai modesti. Ei bine, Zverev e exact genul de jucator care creste. El are loviturile, insa uneori jocul nu le acompaniaza. Si nici atitudinea, copilul mi-a stricat banda la Cincy, n-am reusit sa selectez nimic intr-un antrenament de 20 de minute, eventual niste rachete aruncate in gard… Da, dar atunci cind joaca, el este un jucator intangibil. Mental toti se maturizeaza, problema e cu ce vii atunci cind esti gata. Dimitrov a fost ridiculizat in primul set, si extrem de aproape de a fi invins in setul al doilea. Dimitrov a fost intins la maxim, si da, a demonstrat ca Grigor nu mai e un copil, ci un valid pretendent la glorie in ATP. Recent, Murray afirma ca Zverev va fi un jucator foarte bun. Cit de bun? Nu stie, fiindca pot interveni distractii sau accidentari. Insa au trecut deja 10 ani de cind ultimul junior promitator s-a umplut de glorie, in persoana monumentalului Nadal.
Iata si citeva impresii cu cei doi, nu stiu, marii campioni parca au o aura, a lor:
Acum se pare ca avem de unde alege, eu zic ca din cei doi se va alege viitor lider ATP.
Voi ce credeti, e unul din acestia doi?
