‘…N-am reusit sa dorm mult timp in noaptea aceea. Nu-mi venea sa cred cit de aproape puteam ajunge de mult visatul meci Nadal-Federer. Ultima data, dupa care mi-am pierdut orice speranta, a fost in urma cu doi ani, la Miami, insa nu am mai gasit bilete cu o zi inainte. Meciul urma sa fie un fiasco, deci fusesem cumva…razbunat. Insa cel mai aproape fusesem in 2010, cind Nadal, in forma maxima, e drept, revenit dupa o accidentare, avea sa piarda neasteptat de la Baghdatis, in sferturi. Federer defilase, pina acolo, jucind exceptional, si avea sa cistige si finala, magnific, in 3 seturi cu Fish (bineinteles, am fost acolo, mai mult sau mai putin consolati). Bineinteles, pour la bonne bouche…Nadal avea sa cistige US Open, completindu-si, meritat, Marele Slem. Nu mai pun la socoteala medalia de aur de la Olimpiada, care il aseza direct linga zeul Agassi. Revenind la noaptea din 15 August (2013), incercam sa-mi alung gindurile negre despre MECI. Daca este accidentat serios? Dar daca meciul va fi un fiasco, ca ultimele doua dintre ei? Federer demonstrase ca poate iesi din meci in orice moment. Ce meci poate fi acela, intre un Nadal accidentat si un Federer in eclipsa de forma? Anyways, pe la 1 am adormit, si dimineata m-am trezit zimbind. Norii pentru ‘The Perfect Storm’ erau acolo, adica erau 20 de grade, si prognoza meteo era perfecta. In toti cei 6 ani in care am venit la Cincy a fost sufocant de cald, peste 35 de grade. Acum urma sa fie 20 de grade la ora MECIULUI. Wow! Tot ce-am facut a fost sa nu fac vreo prostie sa ma piste vreo ginganie (sunt alergic), sau sa faca Andrei vreo trasnaie. Dar Andrei era cu mine si nu l-am lasat nici o clipa de capul lui, desi imi demonstrase, pina atunci la Cincy, ca poate fi foarte matur…’

 Fedal2

Asa incepea in urma cu doi ani povestea Fedalului XXXI de la Cincy, o experienta pe care am trait-o cu emotie. Iat-o si in imagini:

De atunci multe s-au schimbat. Paradoxal dupa acel meci, care prevestea declinul Maestrului, lucrurile au luat o intorsura neasteptata. In pragul iesirii din Top 10, pentru prima oara de la inceputul confirmarii in exceptionala sa cariera, Federer este acum, dupa doi ani, al doilea jucator mondial si inca ne mai incinta, la 34 de ani, cu jocul sau sublim. Cu o ambitie caracteristica marilor campioni, Federer s-a resetat, a avut un an 2014 formidabil, dupa noile standarde, si iata-l acum favorit la un turneu de Masters. Cel care este pe cale sa iasa din Top 10 este, surprinzator, Nadal, atunci lider mondial de necontestat, insa care a pierdut teren considerabil in acest an, culminind cu neasteptata infringere de la Roland Garros, templul sau. In cautarea timpului trecut, contracronometru, acesti doi mari tenismeni, i-as clasifica FARA ezitare cei mai mari din toate timpurile, sunt pe traiectorii de coliziune frontala din nou. Ca si in experientele mele anterioare de la Cincy, din 2010 si din 2013, suntem doar la un meci de acest regal.

Nadal pare a avea o misiune mai usoara, el avind de trecut de prietenul sau, Feliciano. In ciuda formei scazute in care se afla Rafa, el pleaca insa cu prima sansa. Un H2H de 9-3 precum si inabilitatea lui Lopez de a-si pune in valoare reverul, cindva o arma, il dau ca favorit cert, in opinia mea. Bineinteles, la acel nivel, in any given day anybody can beat anybody. Sa speram insa ca Nadal va reusi sa-si ridice nivelul, cum numai el stie, si sa faca diferenta in acel meci.

Multe mai multe emotii am la meciul Maestrului cu Kevin Anderson. Aparut din neantul jocului semiprofesionist din college-ul american, Andreson este un jucator care tace si face. Constant in Top100 dupa terminarea facultatii, Anderson a devenit de fapt un jucator solid de Top 20!  A reusit sa invinga jucatori de Top 10 ca Wawrinka, Gasquet, Raonic sau Ferrer. Este drept ca a pierdut toate cele trei intilniri cu elvetianul, insa meciurile au fost disputate. Recunosc ca am mari emotii pentru meciul de deseara. Kevin nu este Bautista Agut, care serveste ca un prescolar, si ii poate pune probleme serioase lui Roger.

Desi voi fi la arene am ales sa nu ma uit la acest meci. Imi doresc sa fiu surprins placut si miine seara sa fiu din nou in mijlocul unui nou Perfect Storm.  De fapt mi-as dori sa ma trezesc dimineata si sa cred doar ca visez ca ii voi vedea, probabil pentru ultima oara intr-un meci, impreuna.

C’mon Roger! Vamos Rafa!