Pe Gulbis il stiu din 2007, cind mi-au cazut ochii pe el, vazindu-l servind la Cincinnati. Era inca de atunci un personaj capricios, flamboyant, placut ochiului (atunci nu era zburatoare 🙂 De atunci omul a fost o prezenta constanta si utila in Top 100. Incetul cu incetul, prin 2011, ajunsese in preajma lui Top 20, promitator. Insa anul 2012 a fost dezastruos, el pierzind mai tot vreme de jumatate de an, inclusiv la jucatori inacceptabil de necunoscuti, ca Greul, Bolleli, sau rude de saritori cu prajina, Bubka, de exemplu. Intr-o degringolada totala, promitatorul Gulbis avea sa ajunga pe 160, loc de unde nu esti seed nici macar in turnee unde iti culegi tu singur mingi si vii cu prosopul de-acasa…
Luna Decembrie e de obicei, in tenis, a renuntarilor sau promisiunilor. Gulbis a ales competitivitatea, seriozitatea, si iata-l la Delray Beach cistigind turneul venind din calificari. Performanta a fost validata si de faptul ca imediat dupa aceasta, tot din calificari, a reusit sa joace sferturile la Indian Wells, invingindu-l pina acolo pe Murray. Ernie se facuse baiat mare, si era dornic de inalta performanta. Posesor al unui rever si un serviciu exceptionale, deci doua arme, Gulbis a prins incredere si iata, sfirsitul lui 2013 il gaseste cu doua trofee cistigate si din nou in preajma lui Top 20. Am fost norocos sa-i filmez un set integral la antrenament, pe vremea cind se antrena serios. Iata-l:
2014 avea sa fie anul lui de virf, pe linga alte doua trofee el s-a intrecut pe sine pe zgura de la Roland Garros. Acolo i-a invins pe Federer si Berdych, inclinindu-se la mare lupta in fatza lui Djokovic in semifinala. Aceasta uriasa performanta l-a propulsat in Top 10, o performanta cu care foarte putini jucatori se pot mindri. Secretul performantei? Seriozitate, si imensa incredere in sine si loviturile sale, foarte lungi atunci, amanunt esential.
Nu este un secret ca Gulbis si-a anuntat, in nebunia lui, asaltul final, vazindu-se, prematur, in fruntea clasamentului mondial. E greu sa ajungi sus insa infinit mai greu e sa te mentii. Dupa RG letonul a inceput o coborire abrupta, daca nu in puncte, cu siguranta in joc. Loviturile sale nu mai erau atit de penetrante, jocul sau pierduse din consistenta. Fara a fi un atlet deosebit el a ramas in carti datorita jocului sau inteligent, si abilitatii sale de a nu avea ca punct slab reverul, iar forehandul, in pofida inesteticitatii sale, suficient de solid pentru a finaliza puncte minutios pregatite. Parea ca Gulbis e in echilibru insa la AO, in fatza unei oportunitati de a reveni, a pierdut, la mare lupta e drept, 8-6 in decisiv, la tinara speranta din Australia, Kokkinakis. De acolo Ernie a redevenit copil, cistigind doar un meci, la IW. Mi-l aduc aminte intr-o ipostaza jenanta in Dubai, pierzind cu 7-5;6-2 de la 5-2 in primul set cu Itsomin, jucind efectiv in bataie de joc. Acolo Gulbis isi pierduse increderea, si degeaba se imbarbata si il imbarbatam noi pe FB, omul era in deriva, in primul rind psihologica. I-am analizat contraperformanta de top de astazi cu Haider-Maurer, de la Mastersul de la Monaco, demna de junior tenis, din care se pot invata multe. Iat-o!
Meciul a inceput ‘promitator’, Gulbis expediind mingi in raliu, deci nimic provocat, care nici macar nu prindeau baza fileului! Ernie facea greseli neprovocate de oricare fel, afara la doi metri, in burta fileului, rame, reusind pina si un voleu de antrenament afara in vasele de croaziera. Nici nu trecusera 10 minute si Ernie comisese 12 greseli neprovocate. Ca un candidat anuntat la sefia ATP, nu pot sa nu remarc ca Nadal comitea in anii cind era numar unu mondial in 10 minute FIX una greseala neprovocata… Greu la deal cu boii din ce in ce mai mici, draga Gulbis…
Care sa fi fost motivul acestor greseli neprovocate. Personal, nu pot sa-l verific, insa eu cred ca el a venit la Monte Carlo, la meci, direct de la aeroport. In raliurile scurte, Gulbis a pierdut aproape 40 de puncte, cistigind doar 13. Asta ne spune ca el nu avea rutina stabilizarii punctului, aia de o vedem la Djokovic cu religiozitate, punct de punct, pina la plictiseala aproape. Mai pe sleau, nu s-a antrenat pe zgura! Increderea in el, in fortele lui, pe zgura, este atit de joasa incit, si Robert Konig a punctat excelent aici, el decelara mingi in loc sa le accelereze, pierzind si din control si din penetrare. In plus, priviti unde era punctul de contact la forehand:
In spate, mult prea in spate, asfel blocind pirghia esentiala dezvoltarii momentumului loviturii.
Gulbis gresea atit de mult pe forehand, incit austriacul ii dadea in raliuri forehanduri taiate, si alea fara vreun efort special, jenat probabil de incapacitatea lui Ernie de a tine cit de cit o minge in joc. Pe la mijlocul setului doi, statistica era deja de spus la nepoti, nu era minutul si scorul ci minutul si…eroarea neprovocata.
Surprinzator, combativitatea i-a disparut cu desavirsire, resemnindu-se cu senitate si fara a produce pagubele materiale de rutine cu care ne-a obisnuit. Nu stim care e natura pierderii totale a increderii si renuntarii la lupta, turneu de turneu. Meciul s-a incheiat in 58 de minute cu 47 de greseli neprovocate din 57 de puncte, cite a cistigat adversarul. Alfel spus, Gulbis a donat peste 80% din puncte, (contra)performanta probabil inegalabila in ATP.
Nu stim ce se va intimpla cu Gulbis, un jucator promitator cindva, insa ceva trebuie sa schimbe radical daca va dori sa ramina in Top. E inca un jucator surprinzator de tinar, doar 27 de ani, si depinde doar de el sa-si fructifice potentialul la maxim. El poate demonstra ca e acelasi jucator care i-a intins la maximum pe Nadal si pe Djokovic si i-a invins pe Murray si Federer, relativ recent. Daca are nevoie de un motivational speech i-l pot oferi eu:
‘Ernie, you big boy, esti singurul, pe linga Federer, care i-a dat un sticks lui Nadal pe zgura, ce-ar fi sa o mai faci o data, sa-i dai trei, chiar in finala, la Roland Garros – you the boy!’
🙂
