Putini sunt cei care la sfirsitul anului trecut isi mai puneau speranta unei reveniri in top a elvetianului. Dupa un an 2012 exceptional, avind in vedere ca Federer era trecut de granita psihologica a celor 30 de ani, asadar 2013 fusese un an bizar, sub-par pentru standardele Maestrului. In acel an el reusise sa-si adjudece doar un trofeu, destul de nesemnificativ, la Halle. In rest performanta se lasase indelung asteptata, Federer reusind contraperformanta de a pierde la jucatori din afara Top 100, aceasta expediindu-l, pentru prima data in peste 10 ani, in afara Top 5 ATP. Am avut ocazia sa-l vad pe viu, in Fedalul de la Cincy si atunci am realizat ca timpul este necrutator cu oricine. In ciuda unei performante remarcabile, de a tine pasul cu eternul sau Nemesis, Nadal, il vazusem clar haituit, in cautarea de resurse de a putea tine ritmul infernal impus de un Terminator mai tinar decit el. Cu o tresarire de orgoliu specifica marilor campioni, Maestrul a reusit un final de an rezonabil, reusind un satisfacator 10-5 dupa US Open, reusind sa produca meciuri memorabile atit cu Nadal, la Londra, cit si cu Djokovic si del Potro, jucatori aflati in mare forma.
Si iata-ne in 2014, un an care nu anunta nimic bun pentru Roger, cu exceptia faptului ca urma sa-si consolideze pozitia de Fatherer incontestabil in tur 🙂 Intrebarea pe buzele lor era insa: oare putea RF sa fie si Betterer?…
In cartea lui Allen Fox ‘Winning the mental match’ autorul spunea ca luna Decembrie e cea mai critica luna in viata unui jucator de tenis. Atunci, cind toti se gindesc la Sarbatori, mintea profesionistilor este inundata de tot felul de spaime. Oare am sa reusesc sa fac un an mai bun? Am sa ramin neaccidentat? Dar daca apare o noua revelatie, vreun pusti minune pe care sunt nevoit sa-l inving si nu mai pot?… Federer si-a dat seama pe parcursul anului 2013 ca performanta lui, decenta daca e sa cuantificam…cifrele, anume trei sferturi din meciuri fusesera cistigate, trebuie analizata serios. In urma ei primul sacrificat in rezolutia de Anul Nou fusese, evident, antrenorul, nu Severin Luthi, old time friend and multi-tasking partner, ci Paul Annacone, antrenorul cu care nu mai cistigase un Grand Slam de mai bine de un an, si nu-l mai putea motiva suplimentar. Federer este un jucator ne-antrenabil, si, Zeu fiind, nici nu are nevoie practic de asa ceva, ce il mai poti invata si mai ales, cine? Ce are el nevoie, si asta e valabil pentru oricine in acest sport, este o personalitate remarcabila, insa compatibila cu el, o personalitate introvertita, in ciuda aparentelor. Ei bine, acest gol a fost umplut excelent de catre idolul sau, Stefan Edberg. Echipa, incluzindu-l si pe globe-trotter-ul Severin, s-a sudat rapid si rezultatele au inceput sa apara. Federer, mai motivat ca oricind, a ajus la AO plin de incredere, in ascensiune, cautind neincetat un nou Slam. A jucat excelent si l-a invins pe Murray in sferturi urmind sa se incline, surprinzator, unui Nadal insingerat, la propriu. Oricit am vorbi despre Federer, despre maretia sa, nu putem sa nu scoatem in evidenta unicitatea acestui incredibil sportiv, Nadal, care a pulverizat granitele andurantei umane. Nadal…the last frontier… Nu cred sa fi existat o complementaritate mai mare in tenis ca intre acesti doi titani. Trebuie sa fim umili si recunoscatori Providentei ca suntem contemporani cu asemenea zei ai tenisului.
Traiectoria ascendenta a lui Federer a continuat si prima performanta notabila s-a intimplat in Februarie, la Dubai, unde Maestrul a produs un tenis de foarte inalta calitate reusind sa-l invinga, in drum spre titlu, clar in opinia mea, pe favoritul numarul unu (nu si al tribunelor, desigur 🙂 Djokovic, un jucator aproape imposibil de invins in forma in care se afla.
Swing-ul american a fost o noua dovada ca Maestrul e pe drumul cel bun si ca si-a regasit cadenta, consistenta jocului sau divin. Jucind excelent la Indian Wells, unul din turneele lui favorite, s-a inclinat la mare lupta, in urma unui tiebreak in decisiv doar lui Djokovic, reusind astfel o serie de 11 meciuri cistigatoare.
Pe zgura europeana a facut senzatie in finala de la Monte Carlo, impreuna cu amicul sau Stan Wawrinka. Cine ar fi pariat pe acea finala, in templul zguristilor s-ar fi imbogatit. S-a vazut insa in acel meci ca Federer este inca in recuperare, si conditia sa fizica in decisiv ar putea fi o problema, el pierzind usor, epuizat fiind. poate acum, privind retrospectiv acel meci vom intelege mai bine tactica Maestrului de la Londra…
Ei bine si acum cireasa de pe tort 🙂 Mi-am spus ca nu pot sa mor fericit pina nu-l vad pe Nadal jucind pe zgura…asa ca m-am catapultat la Mutua Madrilena, o bijuterie de arena. Bineinteles acolo il asteptam si pe Maestru, care era efectiv asteptat pe teren Marti. Evenimentul insa a fost anulat, in ultima clipa, de altul mult mai important, si anume nasterea baietilor sai, da, gemeni, c-asa-i in tenis divin 🙂 M-am consolat vazind un tenis de calitate intr-o arena exceptionala, pe Nadal batindu-l intr-un picior pe Monaco, pe Sorana batindu-se singura cu Kvitova, pe Baby Fed jucind cu al nostru ambitios Copil, si pe Gulbis altoindu-l pe amicul Jerzy, printre alte meciuri interesante si dialoguri spumoase intre Tiriac si Nastase…
Nepregatit, justificat, a pierdut in primul tur in Italia, dupa care Federer s-a indreptat spre Roland Garros. Acolo a jucat bine, insa zgura nu mai este suprafata lui preferata (decit in circumstante de forta majora 🙂 Desi a jucat bine in sferturi, capriciosul dar inteligentul Gulbis i-a venit de hac, in 5 seturi, desi a fost la citeva puncte de a cistiga.
Si iata-ne acum in Templu, la Wimbledon, dupa un antrenament reusit la Halle unde a si cistigat titlul, relativ lejer. Federer nu a renuntat niciodata la obiectivul sau primordial, cistigarea de noi Grand Slamuri. Intangibil fiind, el stie ca vor exista intotdeauna oportunitati, in ciuda faptului ca timpul ii va ingreuna misiunea. Jocul sau, de o simplitate dezarmanta, il tine pe teren in turnee cu 30% mai putin decit adversarii sai. Wimbledonul este locul in care el se simte cel mai bine, jocul sau letal fiind cel mai usor de aplicat, datorita faptului ca suprafata este mai rapida, desigur. In plus, Acolo pleci cu sansa a doua cu Federer, oricum te-ai numi. Dupa o revansa binemeritata cu Wawrinka, in sferturi, a trecut usor de greoiul si ne-experimentatul Raonic in semifinala si iata-ne martorii unei finale de vis: Federer-Djokovic, cei mai in forma jucatori ai momentului. Meciul a fost unul de antologie, cum multe s-au scris acolo de aceasta generatie de exceptie. Djokovic a fost jucatorul care a controlat meciul insa diferenta a fost nesemnificativa, la mijlocul setului decisiv amindoi jucatorii cistigasera un numar egal de puncte. Federer a gasit resurse sa se tina de Djokovic, chiar si la 1-2 la seturi si 2-5, revenind spectaculos si neasteptat, salvind mingi de meci, o specialitate noua de-a Maestrului. Greu de crezut ca Maestrul ar fi putut pierde momentumul in decisiv. Fascinant, asa dominat cum fusese in meci, meciul s-a decis intr-un singur punct, la 3-3 cind Federer a avut minge de break. Ocazie nefructificata, deoarece Djokovic a jucat perfect textbook tennis, fortindu-i greseala pe rever. Surprinzator, Maestrul si-a pierdut serviciul la 4-5, comitind, atipic, patru greseli neprovocate, sau cine stie, provocate probabil de incapatinarea sirbului care nu cedase pina atunci…
Swing-ul de vara american s-a dovedit un succes greu de anticipat in urma cu fix un an din acel moment. Mai intii Maestrul a facut finala in Mastersul canadian, pierzind la mustata la Tsonga. Iar apoi, la Cincy…
…la Cincy am fost acolo. Andrei fiind copil de mingi, am stat cu el a doua parte a saptaminii si am avut parte de un regal Federer. Mai intii, a fost magica performanta cu Monfils, din optimi, performanta care am filmat-o secvential. Iat-o, in toata splendoarea ei:
https://www.youtube.com/watch?v=zCSQavgW1SA
Totul i-a iesit Maestrului acolo, absolut totul, vorbele ar fi de prisos. In sferturi, Federer a trecut de Murray, cu destule emotii, recuperind un break in setul doi si revenind de la 1-4 inspre a cistiga cu 7-5. Despre experienta de a-l vedea pe Betterer la Cincy voi scrie insa intr-un articol separat. Important este ca Federer l-a surclasat pe Raonic in semifinala, anihilindu-i ghiulele de 140 de mph, ca apoi sa-l execute de grinder-ul Ferrer, predindu-i o lectie de tenis in decisiv. Federer a cistigat toate cele 6 finale la care a participat la Cincy, acesta fiind al optzecelea titlu, o performanta in sine remarcabila.
Traseul asecendent a continuat si la US Open, unde a jucat semfinala. Poate ar fi reusit mai mult, insa fusese sleit dupa un sfert epuizant cu Monfils. In plus, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, in semifinala Cilic a jucat exceptional, si, in final, a si produs surpriza, spargind dominatia Terminatorilor si cistigind Grand Slamul!
Colaborarea cu Edberg se dovedise extrem de fructuasa. Federer si-a ajustat stilul, imprumutind elemente de la Edberg. Strategia a fost corecta, Federer jucind din ce in ce mai mult serviciu-voleu si a atacat mai mult de pe serviciul doi, la acest capitol, fiind, suprinzator poate, in top-ul jucatorilor ATP. De altfel, si in asta a constat secretul anului 2014, Federer si-a valorificat serviciul exemplar, fiind liderul de necontestat la acest capitol (statistic, el este pe locul a treilea, prime doua locuri fiind ocupate de Karlovic si Isner, asadar, nu se pune 🙂 De asemenea e de remarcat faptul ca Federer a cistigat in 2014 de doua ori mai multe tie-break-uri decit a pierdut, ceea ce arata ca Federer a fost in meciuri acolo unde era mai multa nevoie, factor esential la performanta remarcabila din acest an.
Mastersul din China a fost o noua piatra de incercare in cursa de urmarire a numarului unu mondial, Novak Djokovic. Salvind 5 mingi de meci, cu Leonardo Meyer, uluitor, intr-un meci plin de emotie si care-l consider meciul anului, ca nivel tehnic, Federer a trecut clar si de Djokovic in semifinala si apoi adjudecindu-si titlul cu Simon, un meci pe muchie de cutit. Federer fusese la 1 centimetru de a iesi din primul tur, atit de necrutator poate fi acest sport.
Intors acasa, la Basel, Federer a profitat de accidentarea lui Nadal (accident numesc infringerea la Coric, jucator de viitor, fara indoiala, dar nu de nivelul lui Nadal) si a cistigat turneul, si cu sansa, fiindca orice meci cistigat impotriva lui Karlovic trebuie sa aiba asa ceva.
Putin riscant pentru obiectivul principal, care era Cupa Davis, Federer s-a prezentat si la Paris, la vinatoarea celui de-al doilea iepure, unde o eventuala victorie cu Djokovic l-ar fi pus in pole position pentru incoronarea ca numar unu la sfirsit de an. Acolo insa s-a incurcat de Karlovic, pardon, Raonic 🙂 bineinteles, in urma unui tiebreak…Pina acolo Federer cistigase 14 meciuri consecutiv, impresionant…
Lupta pentru numarul unu fiind incheiata, mai ramasesera in discutie doua obiective, ATP World Championships si Cupa Davis, acolo unde Maestrul avea o sansa rarisima de a-si adjudeca unul din putinele trofeele necistigate in ilustra sa cariera. Eliberar practic de orice presiune, Federer a trecut Fedex prin grupa, cistigind, poate prea usor, in doua seturi fiecare meci. Regalul s-a produs in semifinala, intr-un alt thriller cu mingi de meci anulate si scintei cu victime VIP 🙂 Federer s-a impus dupa un meci maraton, care nu l-a dorit astfel, desigur, intins fiind la maxim de partnerul lui de Cupa Davis. Dupa un meci de aproape trei ore in care totul a fost lasat pe teren Federer a avut de facut o alegere dificila. Era imposibil ca dupa un meci maraton sa poti invinge un Terminator odihnit, in speta Djokovic. este foarte posibil ca un anumit disconfort in zona spatelui sa-i fi parafat decizia de a nu se prezenta in mult-asteptata finala. Insa sa fim realisti, Federer avea nevoie de odihna inaintea asaltului final, Cupa Davis. Daca facea acest efort suprauman (presupunind ca el nu ar fi facut figuratie in meci doar ca sa multumeasca spectatorii, de atfel profund dezamagiti, desigur) si juca acel meci avea cu siguranta nevoie de inca o zi de repaus. I-ar fi ramas doar trei zile de a se antrena pe zgura, suprafata pe care francezii o studiasera full time de mai bine de o luna de zile. Chiar si asa putini ar fi dat o sansa Elvetiei, dat fiind faptul ca meciul se juca la Lille, iar francezii pareau sa iaba toti asii in mineca, inclusiv cel de trefla, publicul.
Not so fast, no so fast…Aproape neasteptat in prima zi, Acrobatul l-a mincat cu fulgi cu tot pe Maestru, jucind atit tehnic cit si tactic impecabil. Monfils pe zgura este un adversal redutabil, iar antrenat si motivate corespunzator, aproape imposibil de invins… Cum Cupa Davis este un sport de echipa, Stan the Man si-a adus o contributie esentiala, invingindu-l pe neinspiratul (si poate putin accidentatul) Tsonga. Initial, elvetienii si-au facut un calcul simplu, se vor concentra pe meciurile de simplu, deoarece la dublu francezii au multe optiuni iar perechea Federer/Wawrinka venea fara meciuri de dublu in picioare. Dupa prima zi datele problemei s-au schimbat, francezii producind o gafa monumentala. Deciziei elvetienilor de a forta pe mina stelelor lor, francezii au preferat in detrimentul unei perechi solide Beneteau/Vasselin un Gasquet, jucator care inca isi cauta cadenta dupa suspendarea de acum citiva ani. Nu a fost nevoie ca elvetienii sa joace ceva deosebit (erau chiar sa se si ciocneasca la un moment dat) fiindca Gasquet a fost calciiul lui Ahile si meciul a fost cistigat extrem de usor. Ei bine, la 2-1 pentru Elvetia situatia devine delicata. Acestei provocari francezii raspund cu o noua decizie neinspirata, trimitindu-l pe Gasquet sa-l invinga pe Federer. Bineinteles l-ar fi vrut din nou pe Monfils, insa Simon ar fi fost o decizie mult mai avantajoasa. Da, l-o fi invins Gasquet pe Federer, pe zgura, in trecut, dar asta se intimpla doar la tiebreak si cu multi ani in urma. In ultimii trei ani Federer l-a executat pe francez fara sa piarda niciun set, decizia de a-l folosi in acel meci crucial lasa mult de dorit. Greu la deal cu boii mici…Despre acel meci am scris la un articol anterior, s-a incheiat cu un Stop inspre Nemurire, Federer cistigind primul (si foarte probabil ultimul) titlu de Cupa Davis pentru tara sa si pentru fanii de pretutindeni.
Nimeni nu putea intui asa un an pentru Federer in Decembrie anul trecut. A cistigat o treime din turneele jucate, sase la numar, avind un bilant de 85% victorii si avind 12-8 cu jucatorii din Top 10. A cistigat aproape 10 milioane de dolari, bani care peste 90% din jucatorii nu-i fac nici intr-o cariera. A ajuns la 4 meciuri de limita ametitoare de 1000 de victorii in ATP, bariera ce va fi atinsa in citeva saptamini, cu precizie de ceasornic elvetian. A demonstrat ca a ramas acelasi jucator letal, intangibil, in fata caruia vei tremura pe teren. Da, nu a reusit sa cistige un Grand Slam insa si asta o sa-l motiveze si mai mult in anii care vin. Maestrul ne-a oferit un nou an de vis, pentru care nu putem multumi decit Divinitatii.
In semn de multumire pentru ca ne-a incintat inimile cu tenisul sau de vis ii aduc o mica ofranda, sper sa-i placa, m-am jertfit o suta de ore s-o produc, iat-o, in toata splendoarea ei: